Steaua a avut programate, azi, în cantonamentul de la Oliva Nova, Spania, două antrenamente. Primul dintre ele a fost efectuat dimineață, iar tehnicianul Costel Gâlcă a pus accent pe pregătirea fizică. Antrenamentul a durat o oră și jumătate.
Campionii en-titre au participat la un circuit de forță, care a cuprins mai multe ”ateliere” și care a fost urmat, la final, de mai multe jocuri de posesie. După antrenament, Tănase și compania s-au intors la hotel, unde au mancat de prânz și s-au retras în camere pentru a se odihni. Al doilea antrenament al zilei a fost programat pentru ora 16:30.
Rareș Enceanu a participat la prima sa conferință de presă în calitate de jucător al Stelei:
"Sunt foarte bucuros că am ajuns la cea mai bună echipă din campionat. Băieții m-au primit foarte bine, motiv pentru care țin să le mulțumesc public. Pot spune că este un vis împlinit să ajung la un club de asemenea nivel și pot spune cu tărie că orice jucător ar vrea să ajungă aici. M-a luat puțin prin surprindere acest transfer, deoarece sunt foarte tânăr și nu mă așteptam să fac acest pas așa de repede. Înainte de a semna cu Steaua, am mai avut o discuție cu alt club din Liga 1, însă, când mi s-a propus să vin în Ghencea, am acceptat direct, n-am stat deloc pe gânduri.