Cristian Chivu a împlinit, luni, 35 de ani și și-a anunțat planurile de viitor. ”Aș vrea să încep cursurile pentru a deveni antrenor”, a dezvăluit fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, conform site-ului gianlucadimarzio.com.
Anul trecut, în septembrie, era indecis: ”Mă tentează mai mult partea de administraţie, dar nu neg că m-am gândit şi la antrenorat. Îmi lipsesc vestiarul şi iarba, deşi sunt alergic la iarbă” (INTERVIUL INTEGRAL, AICI).
Spre deosebire de fostul său coleg de națională Mirel Rădoi, care a preluat Steaua fără să aibă măcar carnet de antrenor și bacalaureatul luat, Chivu preferă să o ia treptat. Cel mai probabil, deținătorul Ligii Campionilor cu Inter Milano se va înscrie la renumita Școală de Antrenori de la Coverciano. A fost prea mare ca să-și ia licența la Chișinău.
Nu doar Chivu se vede antrenor. Și Adrian Mutu a anunțat că va îmbrățișa meseria de tehnician după ce va pune ghetele în cui. ”Visez să fiu selecționerul României!”, a dezvăluit atacantul rătăcit pe la echipa indiană Pune City.