Transferat ca un salvator, Cristian Tănase nu a adus plusul mult aşteptat de chinezii de la Tianjin Teda.Integralist, fostul căpitan al Stelei nu şi-a ajutat noua echipă să câştige nici în cel de-al doilea meci din campionat.Tianjin Teda a pierdut joi, scor 1-2, partida susţinută în deplasare cu Shanghai SIPG, după ce sâmbătă a fost învinsă 1-3 de Shanghai Shenhua.Formaţia românului a condus cu 1-0, prin gol golul argentinianul Barcos (36), dar a cedat în repriza secundă. Brazilianul Davi (penalty 59) şi ghanezul Gyan (80) au întors rezultatul, iar Shanghai SIPG, grupare pregătită de suedezul Sven-Goran Eriksson, a devenit lider în China, după 19 etape.Cristi Tănase a fost utilizat tot atacant şi a primit un cartonaş galben.
Tot azi a evoluat şi echipa antrenată de Cosmin Contra, Guangzhou R&F, care a scos un egal, 2-2, în deplasare, cu penultima clasată Guizhou Renhe. Tehnicianul român a întrerupt seria de trei înfrângeri consecutive, dar a avut iarăşi ghinion şi a scăpat victoria din mână în ultimele minute.Guangzhou R&F a fost condusă cu 1-0 (Ricardo Santos 61), a revenit la 2-1, prin dubla lui Olanare (70, 75), dar s-a văzut egalată în minutul 88 de acelaşi Ricardo Santos. Pe de altă parte, Cosmin Contra a avut şi mult noroc în prima repriză. Gazdele au nimerit de două bara, prima dată de la numai câţiva metri de poartă (3), apoi din penalty (19). Şi Guangzhou R&F a avut o bară la 0-0.