Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu s-a bucurat de jocul lui Messi în finala contra Franței și a dat un verdict scurt, dar clar.
Naționala de fotbal a Argentinei a câștigat duminică finala Cupei Mondiale la fotbal după ce s-a impus la penaltyuri în fața selecționatei Franței.
Trupa sud-americană a condus o mare parte a meciului după ce Lionel Messi a deschis scorul din penalty în minutul 23, iar fostul său coleg de la PSG, Angel di Maria, a dublat diferența, 13 minute mai târziu.
Dominată copios vreme de 80 de minute, naționala Franței s-a trezit în minutul 80, când Mbappe și-a început recitalul. A redus diferența din penalty, apoi a egalat un minut mai târziu, cu un șut puternic în dreapta portarului.
În prelungiri, Messi a strălucit din nou și a dus scorul la 3-2 cu o reluare din careul mic, dar suspansul a continuat după ce Franța a mai beneficiat de un penalty, transformat de același Mbappe.
La penalty-uri, atât Messi și Mbappe au punctat din nou, dar Franța a ratat două lovituri, astfel încât Argentina este noua campioană mondială la 36 de ani după triumful în fața Germaniei Federale.
Jocul lui Messi l-a entuziasmat pe jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu, cel care a reacționat scurt după terminarea finalei, pe Facebook.
„Fotbalistul cu cele mai inteligente picioare și cel mai limpede cap de când se joacă fotbal pe Pământ – campionul mondial LIONEL MESSI!”, a scris CTP.
***
Nota redacției: Într-o versiune anterioră a articolului scria că „Argentina este noua campioană mondială la 36 de ani după triumful în fața Germaniei Democrate”, o eroare pentru care vă cerem scuze și pe care am remediat-o. În finala Mondialului mexican din 1986, Argentina a învins naționala RFG (3-2).
dante69 18.12.2022, 22:56
Nu știu pe cine interesează ce spune atoateștiutorul. Ce nu face omul să-și vadă numele prin ziare.
rocky5 18.12.2022, 22:57
Just!
Copenhaga1970 18.12.2022, 23:42
Greu de imaginat cum s-ar descurca roamanii Greu de imaginat cum s-ar descurca romanii fara lumina improscata de catre CTP! Si mai greu ar fi de inchipuit cum ar arata lume fara binomul Libertatea-CTP. De ce am, totusi, senazatia ca marele CTP a ajuns in postura ”colindatorilor” (Libertatea) care plimba ursul prin Bucuresti?
BabaVanda 19.12.2022, 01:25
Scrisoare deschisa catre domnul CTP: -Stimate CTP! Mi-ati taiat accesul la facebookul dvs. dupa ce eu v-am aratat in termeni civilizati ca ati preluat fara rezerve o stire care spunea ca parlamentul iranian "a condamnat la moarte 15.000 protestatari deja arestati". Ziceam eu ca asa ceva nu poate fi adevarat, ca parlamentele dau legi, nu sentinte capitale. Eu va apreciez si va promit ca daca imi dati din nou acces sa citesc ce scrieti pe facebook in viata mea nu mai scriu comentarii pe pagina dvs. de facebook, ca sa nu va mai supar cu observatiile mele binevoitoare.
kukubau 19.12.2022, 01:36
Germania Democrata in finasla C.M. ??? Nici vorba ! Este vorba de Republica Federala a Germaniei !!!