"Cupa Contractorilor" la minifotbal şi-a desemnat câştigătorii. Banii strânşi, donaţi copiilor cu probleme.Pe stadionul "Chimia" din Brazi (Prahova) a avut loc, la finalul săptămânii trecute, "Cupa Contractorilor" la minifotbal.Competiţia a fost organizată de către Kraftanlagen România împreună cu SLS Petrobrazi, în calitate de co-organizator.Aflat la a 9-a ediţie, evenimentul de la Brazi a reunit într-un turneu de minifotbal salariaţii celor mai importanţi contractori care îşi desfăşoară activitatea pe platforma Petrobrazi.După o competiţie extrem de disputată, în care echipele au dat totul pe teren pentru victorie, "Cupa Contractorilor" a fost adjudecată de către formaţia Carpaţi Com.
Pe locul secund s-a situat echipa Petrom SA, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de către trupa de la IPIP SA, aflată în premieră la această competiţie."Cea de-a noua ediţie a "Cupei Contractorilor" a fost un real succes. Sperăm ca şi la anul să menţinem tradiţia acestui eveniment", ne-a declarat Costel Lungu, directorul general de la Kraftanlagen România şi, totodată, sufletul acestei acţiuni.
Evenimentul a avut şi un scop caritabil. Astfel din contribuţia fiecarei echipe s-au strâns 10.000 de lei, sumă care va fi donată asociaţiei “Un strop de fericire” pentru a veni în sprijinul copiilor care provin din familii cu probleme sau dezorganizate.