Americanul Darius Hargrove a evoluat doar în primele două meciuri din primul tur al play-off-ului Diviziei A, cu CSM Oradea, ambele câştigate de echipa sa, CSU Asesoft Ploieşti (81-73, 64-62). Miercurea trecută, chiar înainte partidei cu numărul trei din Bihor, jucătorul a fost oprit să intre pe parchet din cauza unei înştiinţări ANAD, care anunţa că cel poreclit ”D” se află sub investigaţie pentru folosire de substanţe interzise. Fără Hargrove, prahovenii au bătut cu 79-74 şi s-au calificat în semifinale. Potrivit legilor în vigoare, ANAD informează federaţiile naţionale de profil, dar şi pe cele internaţionale despre cazurile de dopaj, iar sportivii în cauză intră în suspendări temporare, până la solicitarea unei eventuale probe B sau până la soluţionarea cazurilor.
S-a ”ars” la un chef în State
Din câte se pare, Hargrove, care a petrecut, în februarie, câteva zile în SUA, cu soţia şi feţiţa sa de cinci ani, a participat la o petrecere şi a fumat câteva ţigări cu canabis! Acesta este motivul pentru care la un control doping efectuat luna trecută a fost testat pozitiv cu tetrahidrocanabinol (THC), substanţă decelată din canabis. Fiind la prima abatere, Darius, care va participa luni la audierile de la ANAD, va fi suspendat, cel mai probabil, o lună, urmând să rateze partidele din semifinala cu Gaz Metan Mediaş.
Hargrove e căsătorit şi are un copil
Considerat cel mai valoros jucător străin care a evoluat în ultimii ani la Asesoft, Darius Hargrove a mai jucat la Ploieşti între 2006-2009, cucerind trei titluri şi trei cupe. În 2007, a fugit de la echipă în SUA, logodnica sa aşteptând un copil. Ulterior a trecut prin Suedia (Jamtland), prin Belgia (Pepinster), prin Germania (Mitteldeutsche – liga a doua) sau prin Cipru (AEL Limassol), fără rezultate deosebite. Revenit la Ploieşti în iarna trecută, cu tot cu nevastă şi cu fetiţă, pe care a înscris-o la o grădiniţă din oraş, cel poreclit ”D” a avut o prestaţie excelentă, fiind unul dintre principalii realizatori ai echipei.
Alte cazuri de dopaj din campionat
5 feb. 2011: Vlad Dogaru (CSU Ploieşti) metilhexanamină suspendat trei luni
14 sep. 2010: Coleman Jave (SUA, Miercurea Ciuc) hidroclorotiazid mustrare
3 iunie 2010: Brice Kabengele (Asesoft) marijuana suspendat şase luni
15 aprilie 2010: Cătălin Burlacu (Asesoft) heptaminol suspendat trei luni
2009: Monty Mack (SUA, Steaua) canabis au părăsit România
2009: Anthony Myles (SUA, Steaua) canabis au părăsit România
2009: David Lawrence (SUA, Mobitelco Cluj) canabis suspendat o lună.
5 aprilie 2008: Mihai Nuţă (CS Otopeni) cannabis suspendat trei luni