Aproape 50 de foști mari rugbiști, campioni europeni cu reprezentativa României (1969, 1975, 1977, 1981 și 1983), sunt în prag de revoltă, după ce au aflat că Ministerul Tineretului și Sportului le-a blocat rentele viagere cuvenite.”De câteva zile, mai exact pe 22 august, trebuia să primim banii pentru iulie, însă nimic! Viața unora dintre noi, precum Caragea, care are mai multe by-pass-uri la inimă, depinde de renta asta! Alții au datorii, au sume de dat către bănci! Nici măcar n-am fost anuntați de întârziere!”, ne-a declarat Pompilie Borș.Fostul internațional Gheorghe Caragea, 57 de ani, a fost diagnosticat acum patru ani cu insuficiență cardiacă clasa II NYHA, fibrilație atrială paroxistică (convertită electric la ritm sinusal), HTA stadiul III grad de risc foarte înalt, hipertiroidie, dislipidemie mixtă și diabet zaharat tip 2.
Foștii sportivi plănuiesc o revoltă pentru luni, urmând să se reunească în fața Ministerului. ”Am contactat și un avocat. O să mergem, o să stăm pe trotuare acolo, să ne cerem drepturile”, a completat fostul dinamovist Mihai Marghescu.MTS urmează să formuleze un răspuns pentru foștii sprotivi nemulțumiți.Foștii rugbiști au purtat discuții cu reprezentanții MTS, unde au și făcut o sesizare, însă nu au primit de la un secretar de stat decât informația că ”un control al Curții de Conturi a găsit unele nereguli și ne-a blocat activitate”. Însă campionii europeni sun nedumeriți că doar la rugby e blocajul, întrebându-se retoric: ”Nu cumva are legătură cu disputa dintre ministrul Elisabeta Lipă și Alin Petrache, fost jucător de rugby, președintele demisionar al COSR?”.
Foștii rugbiști sunt componenți ai echipei naţionale care a câştigat Cupa Europeană FIRA-AER în 1969, 1975, 1977, 1981 şi 1983. ”Stejarii” au mai cucerit titlul în anii 50-60, însă acei jucători (V. Morariu, Penciu, Radu Demian etc.) nu beneficiază de rentă.
La un moment dat, a existat o discuție cum că acele titluri europene nu sunt recunoscute la nivel mondial. Au fost cucerite în perioada când exista și FIRA, organizație cu sediul în Franța, dar și britanicii de la International Board. La acele competiții europene, unde nu s-au acordat medalii sau trofee, echipele britanice nu au participat. IRB a ratificat, însă, performanțele românilor.
În anii 80, posibilitatea de a juca împotriva țărilor celor mai bune în acest sport a ajutat la dezvoltarea rugby-ului în România; rugbiștii românii au căpătat un stil specific de joc, construit în jurul unor puternice pachete de înaintare. Forța reală a ”stejarilor” a fost demonstrată în 1979, într-un meci test împotriva Țării Galilor, la Cardiff: românii au condus până în clipele finale ale jocului, când numai un dropgol de ultim moment al galezilor a făcut ca aceștia să învingă la limită, cu 13-12. Anul următor, România învingea clar Franța la București, cu 15-0 (pe Giulești cu 20.000 de oameni în tribune), unul dintre putinele jocuri din istorie în care ”cocoșii” nu au marcat, și obținea un rezultat egal, 13-13, împotriva Irlandei.
În anii 1980, în țară existau mai mult de 12.000 de jucători, activând în 110 cluburi. Țările britanice au introdus în palmares meciurile împotriva României începând cu anul 1983. În noiembrie în acel an, Țara Galilor era înfrântă categoric la București, cu 24-6.
”Stejarii” campioni europeni au putut să ceară pensie abia din 2004, an în care sportul românesc era condus de Octavian Morariu, fost jucător de rugby.
De rentă viageră beneficiază 51 de rugbişti. În 2000, cînd a intrat în vigoare Legea Sportului, rugbiştii nu aveau dreptul să ceară pensie, sportul cu balonul oval nemaifiind inclus de mulţi ani în programul olimpic. În 2004, cînd sportul românesc era gestionat la vîrf de Octavian Morariu, fost preşedinte al FR Rugby, a fost modificată legea. Atunci, au fost incluşi printre beneficiari ai pensiei şi sportivii care au obţinut o medalie de aur la campionatele europene într-o probă ce a fost inclusă cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice.