Deranj la Dinamo. Ionuț Negoiţă se retrage: "Vreau să cedez clubul total"

Comentează
Ionuț Negoiță / Foto. Vlad Chirea (Libertatea)

Dinamo a intrat în vrie. Înfrângerea suferită acasă cu Concordia Chiajna, 0-1, a învolburat și mai mult apele în Ștefan cel Mare. Fanii au cerut demisia lui Ioan Andone și l-au acuzat pe finanțatorul Ionuț Negoiță că nu investește ca într-o echipă cu pretenții la titlu.Ionuţ Negoiţă a anunţat că vrea să renunţe complet la finanţarea lui Dinamo şi a precizat că aşteaptă orice ofertă din partea celor interesaţi. 

”Am făcut tot ce am putut”

"Fiind singur la club, am nevoie de ajutoare. Sunt dispus să cedez acest club. Am făcut tot ce am putut, eforturi supraomeneşti chiar, dar nu merită să le mai fac. Mi-au creat doar probleme aceste eforturi, dar le-am făcut pentru echipa mea de suflet.Vreau să găsesc pe cineva căruia să-i dau clubul. Vreau să cedez clubul total. Îl cedez unei persoane sau unor persoane care pot dovedi că pot face mai mult decât mine. Oamenii potenţi din punct de vedere financiar şi care au un plan mă pot căuta, sunt foarte decis. Nu de acum, ci de acum două săptămâni, când am vrut să fac o conferinţă de presă şi să fac anunţul. Îmi doresc să vina altcineva şi să preia clubul cu totul. Din păcate, în România sunt doar pretenţii şi totul pică în sarcina unui singur om. Avem pretenţii, vrem multe şi toată lumea stă la cotitură să ciupească", a declarat Negoiţă, la Digi Sport, după meciul Dinamo - Chiajna 0-1. 

”Văd o oarecare bătaie de joc din partea unora”

Negoiță a continuat criticând suporterii și avertizând fotbaliștii: ”Managamentul meu nu e perfect, dar am făcut şi fac tot ce pot. Cred că am făcut imposibilul până acum. Cred că unii suporteri sunt influenţaţi. Avem un lot peste ce am avut până acum, am spart şi acel plafon salarial, avem condiții foarte bune, peste orice echipă din România, avem salariile la zi, dar cred că prea multă linişte strică. Văd o oarecare bătaie de joc din partea unora. Sunt foarte relaxaţi. Dacă vom avea rezultate, o să mai fac eforturi. Dacă nu avem rezultate, nu o să mai fac eforturi.Lotul actual e peste cel de anul trecut. Cu excepţia lui Mevlja, care şi-a dorit să plece, am păstrat cei mai buni jucători. E stupid că pierdem puncte cu cele mai slabe echipe. Ştim să jucăm fotbal doar cu echipele bune. E vorba de atitudine şi asta mă deranjează cel mai tare".

”Delegări dubioase”

Pe de altă parte, Ionuţ Negoiţă acuză arbitrajele de care Dinamo a avut parte în ultima perioadă.”Pe lângă lipsa de respect a unor jucători, mă deranjează foarte mult şi unele arbitraje. Inclusiv cel din seara asta. Văd delegări foarte dubioase, în ultimele cinci meciuri s-au luat decizii împotriva noastră, e incredibil. Suntem prea eleganţi într-o lume destul de josnică, sunt dezgustat", a spus Negoiţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!