Mike Phillips, fost mare baschetbalist american, a murit sâmbătă în casa lui din Madisonville (Kentucky), la doar 59 de ani, în condiţii suspecte. Pentru a se afla cauza reală a morţii acestuia se aşteaptă rezultatele autopsiei care a fost efectuată ieri.Mike Phillips a jucat în anii 80 la mai multe formaţii din Spania: CB Mollet, Barcelona, Licor 43 Santa Coloma de Gramanet, Espanyol, Valladolid şi Cacaolat Forum Granollers. Denis Mayfield, reprezentantul autorităţilor locale, a spus: "Aşteptăm rezultatele autopsiei pentru a stabili cauza morţii!". Mike Phillips a fost ales de New York Jets la "draftul" din vara anului 1978, dar n-a apucat să debuteze în NBA. A luat apoi drumul Spaniei, iar cu Barcelona a câştigat titlul, Cupa Spaniei şi a ajuns până în finala Cupei Cupelor. În sezonul 1985-1986, când juca la Espanol Barcelona, a luat titlul de cel mai prolific marcator din campionat, cu 767 de puncte, la egalitate cu David Rusell, de la Estudiantes.