Nicolao Dumitru Cardoso (19 ani) a fost introdus pe teren de antrenorul Walter Mazzarri, în minutul 86 al meciului din Ghencea. Fotbalistul, care s-a născut în Suedia din tată român şi mama braziliancă, a declarat, după meci, că a avut foarte mari emoţii la intrarea pe teren şi că nu i-a fost uşor să joace împotriva românilor.
Libertatea: Dumitru, cum ţi s-a părut meciul?
Dumitru Cardoso: Am fost foarte surprins de startul bun al Stelei. Nu-mi venea să cred că este 3-0 în minutul 15. Apoi, lucrurile s-au schimbat, noi am reuşit o revenire spectaculoasă.
Crezi că reuşeaţi să egalaţi, dacă nu era eliminat Kapetanos?
Nu se ştie. Poate reuşeam să învingem, dacă rămânea Steaua în 11. Avem jucători de valoare şi un antrenor foarte bun.
Ai avut emoţii?
Da, am avut foarte multe emoţii. Nu am fost primit tocmai bine de spectatori. Adică m-a fluierat tot stadionul, lucru normal. Cred că reacţia spectatorilor mi-a mai alungat din emoţii.
Consideri că rezultatul e bun?
Rezultatul în sine nu e o mare performanţă, dar faptul că am revenit de la 3-0 şi am egalat în ultima secundă ne-a făcut să ne bucurăm ca la o victorie. Aşa ne simţim, ca după o victorie.