Dumitru Ivan, de patru ori campion cu Dinamo, condus pe ultimul drum! ^A plecat supărat!

Comentează

Dumitru Ivan, fosta glorie a clubului de fotbal Dinamo, a fost condus pe ultimul drum. Decedat miercuri, Ivan a fost înmormântat vineri, la cimitirul ”Izvorul Nou” din București. Și-au luat rămas bun de la Ivan foști colegi de generație, precum Virgil Crăciunescu, Iuliu Uțu, Mircea Stoenescu șiIon Pârcălab, dar și fotbaliști pe care i-a inspirat, așa cum este Ion Moldovan, fost antrenor al naționalei de tineret. FC Dinamo a fost reprezentată de organizatorul de competiții Jean Grama.A lipsit Constantin ”Titi” Frățilă, grav bolnav, dar și Cornel Dinu, despre care se știe că urmează să fie dat afară de la Dinamo, unde încă ocupă postul de administrator-delegat. În schimb, a trimis o coroană de flori Nicolae Badea, fostul conducător al clubului, însă au lipsit actualii șefi.

A murit acasă

Fostul mare fotbalist Dumitru Ivan, născut pe 14 mai 1938, cu fix zece ani mai devreme decât clubul din Ştefan cel Mare, a murit miercuri, în jurul orei 16.00, în propria locuinţă, suferind de ciroză și de diabet. Dumitru Ivan era locotenet-colonel în Ministerul de Interne şi era naşul de cununie al altui jucător de legendă al “câinilor”, fostul atacantul Constantin Frăţilă.Dumitru Ivan a făcut parte din cea mai prolifică generaţie a “câinilor”, cea antrenată de Traian Ionescu, care a câştigat patru titluri consecutive, în sezoanele 1961-1962, 1962-1963, 1963-1964 şi 1964-1965. Dumitru Ivan a mai jucat în perioada 1966-1969 la FC Argeş.

Batjocorit la federație

Dumitru Ivan a plecat pe lumea cealaltă supărat, după ce a fost umilit de secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian. ”Am intrat în federație, m-am prezentat cine sunt, dar mi-a răspuns că nu are timp să discute cu mine. M-a lăsat ca pe o valiză-n gară! Nu mă știa.De fapt, el nu știe bine nici Bacăul lui, darămite cine a jucat la națională”, povestește fostul dinamovist, care a anunțase, luând modelul Gică Hagi: ”Nu voi mai merge la niciun meci al naționalei!”.FRF nu s-a sinchis să trimită pe cineva la înmormântare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește