Tânărul în vârstă de 14 ani, care are o înălțime de 2,23 de metri, a început baschetul la Arad, dar acum a trecut la echipa care l-a lansat în acest sport pe Andrea Bargnani, jucătorul de la New York Knicks.

Robert provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Sziga, a fost campion național cu West Petrom Arad, fiind unul dintre cei mai înalți jucători din istoria echipei, cu 2,17 metri. Mama sa a fost handbalistă la Timișoara și Arad.

”L-am observat în timpul unui turneu la Budapesta și i-am făcut o invitație să vină să joace pentru noi. A avut multe oferte și din Spania, dar a ales Roma”, a spus unul dintre conducătorii clubului italian.

”Este un proiect unic în lume. Bobroczkyi are mâini excelente și este un specialist și la loviturile libere. Obiectivul nostru este să îi îmbunătățim corpul, calitățile atletice, coordonarea și poziționarea”, a adăugat oficialul formației Stella Azzurra pentru ”gazzetta.it”.

Robert Bobroczkyi merge la școală în Italia, la un institut internațional, iar după-amiezele și le petrece pe terenul de baschet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.