Petre Grigoraş şi-a dat demisia de la Pandurii, deşi gorjenii au câştigat meciul disputat cu Rapid în etapa a 17-a a Ligii I, scor 2-0. "A fost ultimul meu meci, de comun acord am ajuns la acest deznodământ. Nu e niciun fel de problemă, începând de astăzi nu voi mai fi pe banca echipei. Din păcate, rezultatele nu m-au ajutat şi era normal ca eu să mă retrag. Nu se ştie, poate mă voi întoarce în viitor şi a treia oară!Sunt sigur că echipa asta va termina în prima jumătate a clasamentului. Am avut şi mult ghinion, dar asta este viaţa, ăsta este fotbalul. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Decizia finală am luat-o în urmă cu jumătate de oră. Voi vedea ce voi face”, a declarat Grigoraş, la Sport Total FM.La finalul turului, Pandurii ocupă locul 12, cu 18 puncte, cu un bilanţ de patru victorii, şase remize şi şapte înfrângeri.SportNews.ro a ancitipat acum câteva zile schimbările de la Pandurii, dezvăluind faptul că viitorul antrenor va fi fiul cel mare al lui Anghel Iordănescu, Edward - Edi.