”Controalele de la intrările în Fanzone și pe stadioanele de la Euro 2016 sunt superficiale. Filtrele de la intrarea pe stadioanele din România sunt mult mai exigente. Pe Stade de France puteam introduce orice. Țineam telefoanele în mâini, la vedere, și ne-au dat drumul fără să ne mai controleze. Eu aveam un rucsac în spate, sub steagul cu care eram înfășurat, și am trecut fără să probleme. M-am oprit și le-am arătat eu stewarzilor că am un rucsac în spate, să mă controleze. Nu e normal”, au povestit revoltați fanii, pentru Libertatea.

”Nici aici, în Fanzone, nu este mai sigură treaba. La meciul Turcia – Croația, turcii au intrat cu petarde și cu fumigene. Ce să mai vorbim despre racheta cu care au intrat turcii pe Parc des Princes”, s-a mai plâns grupul de români.

Încă un exemplu de neglijență al forțelor de pază remarcat de reporterul Libertatea. Un suporter român a intrat cu o bere la cutie în Fanzone, lucru interzis, iar după ce a băut-o s-a dus să arunce doza la coș. Un polițist l-a văzut și l-a luat imediat la întrebări: ”Cum ați intrat cu ea?”. ”O aveam pe fundul genții. N-am știut că nu am voie să intru cu bere”, a răspuns fanul. ”Ok. Nu-i nicio problemă, nu-i vina dumneavostră. Spuneți-mi pe la ce poartă ați intrat, pentru că trebuie să-i schimbăm pe cei de acolo”, a spus polițistul.

Fanii românii prezenți în Fanzone-ul de la Champ des Mars sunt la curent cu bătaia de la Paris dintre ultrașii steliști și cei dinamoviști, incident soldat cu arestarea a două persoane. ”Indiferent de rivalitate, nu e normal să ne batem între noi. A venit în Franța să încurajăm România și să arătăm lumii că suntem oameni civilizați”.

 

FOTO Avalanșă de glume pe net, după ce Iohannis și-a arătat mușchii când a fost vaccinat! Cele mai bune
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Avalanșă de glume pe net, după ce Iohannis și-a arătat mușchii când a fost vaccinat! Cele mai bune
BOMBĂ! Ce ajutor primește Cristina Spătar de la stat, de fapt. Suma e colosală în comparație cu șomajul tehnic
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Ce ajutor primește Cristina Spătar de la stat, de fapt. Suma e colosală în comparație cu șomajul tehnic
Horoscop 16 ianuarie 2021. Gemenii încearcă marea cu degetul, zicând că nu au cum să strice ceva
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2021. Gemenii încearcă marea cu degetul, zicând că nu au cum să strice ceva
Ce vaccin anti-COVID i-a fost administrat președintelui Klaus Iohannis
Știrileprotv.ro
Ce vaccin anti-COVID i-a fost administrat președintelui Klaus Iohannis
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Telekomsport
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)