”Nu mai stați pe aici. Plecați la plimbare, am nevoie ca jucătorii să fie concentrați în permanență la ceea ce au de făcut”, le-a ordonat Generalul membrilor Comitetului Executiv al FRF și celorlalte persoane din jurul naționalei, care nu fac parte din staff.

Foștii internaționali Jean Vlădoiu și Miodrag Belodedici și-au luat viteză și au ieșit din radarul selecționerului. Belo a profitat de ocazie și a făcut o cursă-maraton cu bicicleta de la La Chapelle-en-Serval până la Centru Media al FRF din Orry-la-Ville, împreună cu Marcel Pușcaș, manager de Dezvoltare Regională în cadrul federației. 

”Mai sunt trei zile până la meciul cu Franța, iar Anghel Iordănescu a intrat în starea lui obișnuită de concentrare. Îl cunosc și știu bine că nu trebuie să treci prin fața lui în aceste zile. Este concentreare maximă. Nici nouă nu ne plăcea când venea în cantonament diverse persoane să ne încurajeze. Noi aveam gândurile noastre, știam ce avem de făcut”, a explicat Belodedici pentru Libertatea.

Este bine cunoscut un episod din timpul turneului final World Cup 94, când tricolorii se pregăteau, iar federalii de atunci, printre care și Adalbert Kassai, stăteau cu berile pe masă. Gică Hagi a răbufnit: ”Nu e normal ca noi să muncim și voi să stați la umbră și beți bere!”.

ALX_8654Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
BREAKING: Soția lui Nicolae Botgros a murit. Ce a pățit Lidia Bejenaru, de fapt. Informații de ultimă oră
Playtech.ro
BREAKING: Soția lui Nicolae Botgros a murit. Ce a pățit Lidia Bejenaru, de fapt. Informații de ultimă oră
"Ţi se ridică părul pe șira spinării la auzul țipetelor sfâșietoare. Îi ții în brațe o vreme și încerci să fii tare pentru ei", spune un poliţist despre tragediile de pe şosele
Observatornews.ro
"Ţi se ridică părul pe șira spinării la auzul țipetelor sfâșietoare. Îi ții în brațe o vreme și încerci să fii tare pentru ei", spune un poliţist despre tragediile de pe şosele
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
HOROSCOP
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Știrileprotv.ro
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile