După ce weekendul trecut Lucian Bute s-a cununat civil la Buşteni cu iubita sa Elena, sâmbăta aceasta, cei doi îşi vor oficializa relaţia şi la o biserică din Galaţi. Pregătiri intense sunt însă de câteva zile şi la Pechea, localitatea natală a pugilistului.
Peste tot se vopsesc garduri, se lustruiesc şi se repară bănci, totul pentru ca invitaţii care vor veni sâmbătă să nu creadă că Pechea e un sat uitat de lume. De altfel, ieri, locuitorii erau toţi înarmaţi cu mături, greble şi sape - străzile au fost curăţate, din rondurile de flori au fost scoase buruienile, iar gardurile, acoperite cu un strat proaspăt de vopsea. În faţa unei asemenea mobilizări, autorităţile locale nu au vrut să rămână mai prejos, astfel că au asfaltat strada pe care locuiesc părinţii lui Bute. Mai exact, jumătate de stradă, până în poarta campionului.
“Ce să facem, am asfaltat strada spre el, că vor veni multe personalităţi. Deocamdată am turnat până la el în poartă, că atâţia bănuţi am avut. Mai târziu o să asfaltăm toată strada, dar întâi o să punem canalizare, conductă şi apă. Proiectul cu asfaltarea e de trei ani, nu de acum, am avut 400.000 de lei şi i-am băgat pentru modernizare în strada Muncii”, ne-a declarat viceprimarul din Pechea, Gheorghe Ţîru.
La Galaţi, oraşul în care va avea loc petrecerea de după căsătoria religioasă, se ridică un cort imens pentru cei aproximativ 400 de invitaţi.
Bute (în albastru) i-a dat indicaţii stricte unui angajat al localului unde va avea loc petrecerea
Bute a inspectat ieri “şantierul”, a ascultat explicaţiile lucrătorilor şi le-a expus încă o dată doleanţele sale şi ale alesei inimii lui.
Chef Dan Prodea (foto), cel care se ocupă cu pregătirea meniului de nuntă, ne-a dezvăluit care vor fi “vedetele” culinare: “Vom merge şi pe bucătării tradiţionale şi europene. La gustare vom servi nişte brânzeturi italiene asociate cu ouă de prepeliţă, apoi carpaccio de vită. Am ales şi un peşte de Dunăre plus un cocktail de fructe de mare şi sparanghel. La felul al treilea am pregătit un Tournedos Rossini, iar la final va fi surpriza meniului tradiţional. Noi am încercat să avem de toate pentru toţi invitaţii. Dorim să-i mulţumim pe toţi, având în vedere că este o nuntă destul de mare. Nu ne-am decis încă la vinuri, dar le vom asocia bine”.