EXCLUSIV/Casa lui Mircea Lucescu, pusă la pământ! Tehnicianul a demolat vila din zona Piața Romană / FOTO

Comentează

EXCLUSIV/Casa lui Mircea Lucescu, pusă la pământ! Tehnicianul a demolat vila din zona Piața Romană.O grijă în minus pentru Mircea Lucescu. Selecționerul naționalei Turciei a reușit, după ani buni, să ”scape” de vila pe care o avea în zona Piața Romană. Cum? Punând-o la pământ.Antrenorul în vârstă de 72 de ani cumpărase această vilă în urmă cu mai mulți ani, dar n-a putut investi în ea, din cauza diverselor probleme legate de statutul acestei case. Astfel, în timp, ”vila” din zona de top a Bucureștiului a devenit ”casa homeleșilor”, oamenii străzii luând cu asalt proprietatea lui ”Il Luce”.

Arhiva foto

Acesta a dus o adevărat luptă cu oamenii fără adăpost ca aceștia să părăsească imobilul. I-a și plătit numai ca să iasă din casă! "Am plătit homeleşii să iasă din casă, am trimis pe cineva să le dea bani. Nu îi înţeleg nici pe ei cum stăteau în mizeria aia”, mărturisea, în urmă cu ceva timp, pentru Libertatea, Mircea Lucescu.

Elena Lucescu figurează pe autorizația de desființare

Acesta a mai precizat și că așteaptă de mai bine de un an ”o autorizaţie să pot să demolez tot, pentru că am cumpărat tot ce este în curtea aia”. Până la urmă autorizația a fost emisă, așa că familia Lucescu s-a apucat de treabă. Adică, în primă fază, a pus la pământ vila care devenise adăpostul homeleșilor.

Elena și Mircea Lucescu

Pe autorizația de desființare figurează ca beneficiar Elena Lucescu, soția reputatului tehnician. În ceea ce privește viitoarea construcție care se va ridica pe locul degajat de moloz, aceasta ar putea fi un restaurant. Este opțiunea care s-a vehiculat cel mai des în ultimul timp, cu toate că tehnicianul de 72 de ani spune că nu s-a hotărât asupra destinației pe care o va avea viitoarea clădire. ”Zona este una prea frumoasă pentru a păstra ruinele alea. Nu m-am hotărât ce vreau să fac acolo, iau în calcul toate posibilităţile", a conchis Mircea Lucescu.

Arhiva foto

Și alți oameni de fotbal dețin ”vechituri”

Fostul antrenor Țiți Dumitriu are în proprietate încă din 1994 Casa Miclescu din Șoseaua Kiseleff. Acest imobil de patrimoniu, în care s-au filmat scene din filmul ”Enigma Otiliei”, se află acum într-o stare deplorabilă. De asemenea, antrenorul Cosmin Olăroiu controlează terenul pe care a funcționat fosta fabrică Izolatorul. Aici, tehnicianul de 48 de ani dorește să construiască un ansamblu rezidențial. Acesta va fi alcătuit din blocuri de zece etaje, cu înălțime maximă de 36 de metri.

Olăroiu a debutat cu dreptul în China. Jiangsu a marcat două goluri în trei minute

CITEȘTE ȘI: Răzvan Lucescu reintră în lupta pentru titlu în Grecia! PAOK a primit punctele înapoi!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...