EXCLUSIV | Irina Begu dezvăluie culisele primului ei titlu WTA: "M-am decis cu doar cinci zile înainte să joc la Tashkent"

Comentează

Încă bucuroasă pentru cea mai importantă performanţă din acest an, Irina ne-a povestit totul despre acest prim trofeu WTA din cariera ei, dar şi despre ceea ce urmează pentru ea.
Libertatea: Irina, bine ai revenit acasă. De acum ai în palmares un prim titlu WTA, te aşteptai la asta când ai plecat la Tashkent?
Irina Begu: Simţeam că pot să fac un rezultat bun, dar nu m-am aşteptat să câştig turneul. Mai ales că m-a hotărât să particip la Tashkent, cu doar cinci zile înainte să înceapă competiţia şi a trebuit să ne ocupăm şi de viză şi de toate celelalte.
Libertatea: Ce ţi-a trecut prima dată prin minte atunci când ai înţeles că ai câştigat un turneu WTA?
Irina Begu: M-am gândit prima dată la toată munca pe care am depus-o ca să ajung aici. Şi apoi m-am bucurat că voi avea încă un trofeu pe care să-l aduc acasă şi să îl pun alături de celelalte, în vitrină.
Libertatea: Una peste alta, cum ţi se pare că a fost anul tău sportiv 2012?
Irina Begu: Am avut o semifinală la Acapulco, la începutul anului, apoi a urmat mijlocul sezonului care nu a fost unul foarte bun pentru mine, dar iată că a venit performanţa asta pe final, de care pot să mă bucur.
Libertatea: În 2012, ai mai avut o premieră. Ţi-ai reprezentat ţara pentru prima dată la Jocurile Olimpice. Cum ţi s-a părut experienţa?
Irina Begu: E o experienţă unică, chiar e posibil să o trăieşti o singură dată în viaţă. M-am bucurat că am avut ocazia să fiu alături de cei mai buni sportivi ai României şi ai lumii, am avut ocazia să fiu printre ei şi să vorbesc cu ei. E ceva special.
Libertatea: Ţi-ai fixat deja un obiectiv şi pentru sezonul 2013?
Irina Begu: Încă nu. În fiecare an, la sfârşitul sezonului, îmi strâng echipa şi vorbim împreună despre obiectivele pentru anul viitor, aşa că atunci vom stabili ceva.
Libertatea: Lumea e curioasă să ştie care sunt relaţiile dintre jucătoarele de tenis, în afara terenului. Care sunt cele mai bune prietene pe care le ai în circuit?
Irina Begu: E greu să vorbeşti în cazul nostru despre prietenie, în sensul tradiţional, de ieşit la cafele şi la sucuri, pentru că noi nu prea avem timp. E o altfel de prietenie. Dar cel mai bine mă înţeleg cu Monica (n.r. - Niculescu) şi Simona (n.r. - Halep), cu care am şi jucat la dublu, dealtfel.
Libertatea: Dacă nu ai fi fost jucătoare de tenis, ce altă meserie crezi că ţi s-ar fi potrivit?
Irina Begu: Dacă nu era tenisul, cu siguranţă mi-aş fi dorit să activez tot în domeniul sportului. Spre exemplu, am făcut şi handbal în liceu şi mi-a plăcut mult.
Libertatea: Încă eşti tânără, ai doar 22 de ani, dar te-ai gândit vreodată să întemeiezi o familie, să devii mamă?
Irina Begu: Sigur că îmi doresc o familie, îmi plac foarte mult copiii, dar toate la timpul lor. Nu trebuie să grăbeşti lucrurile, încă sunt mică pentru lucruri de genul ăsta. Acum pe primul loc este cariera şi vreau să fiu cât mai sus în clasamen















Tot ce NU ştiai despre Irina Begu:

*Puteţi ţine legătura cu ea prin intermediul conturilor de pe Twitter (https://twitter.com/irina_begu) şi Facebook (https://www.facebook.com/irina.begu.5)
*"Ascult toate stilurile de muzică, în afară de manele şi rock"
*"Actorul meu preferat este Denzel Washington"
*Cum arată o zi perfectă pentru Irina Begu: "Spre exemplu, într-una din zilele libere, am fost la New York, oraşul meu preferat, şi ne-am plimbat pe 5th Avenue, am făcut shopping şi am vizitat tot ce se putea"
* Nu are permis de conducere



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
11:20
Avertismentul dat chiar de Anthropic înainte de listarea pe bursă a companiei: „Riscuri existențiale pentru omenire”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri