Sergiu Buş, atacantul român de la ŢSKA Sofia, de altfel, singurl conaţional care mai joacă la sud de Dunăre, le-a transmis astăzi steliştilor, prin intermediul SportNews.ro, ultimele indicaţii despre cum trebuie să abordeze partida cu Ludogoreţ Razgrad, din manşa a doua a play-off-ului Ligii Campionilor. În tur, campionii României au câştigat cu 1-0, dar bulgarii i-au ameninţat că sunt capabili să înscrie nu unul, ci trei goluri."Va fi ca meciul din tur, de la Bucureşti, un joc de luptă. Ludogoreţ începe tare meciurile de pe teren propriu, dar Steaua, dacă trece de presiunea de început, îşi va face meciul uşor. La Steaua îmi place tot, chiar dacă n-au vârf de atac deocamdată. Nu degeaba merge bine şi în campionat", a declarat Sergiu Buş, pentru SportNews.roBuş ştie şi de ce, la capitolul financiar, jucătorii de la Razgrad sunt mai motivaţi: "Bulgarii au primă mare şi chiar joacă pe bani, nu pe promisiuni. Adică îi primesc mereu la timp. Au un patron cam cum e Ioan Niculae, de la Astra. E cel mai bogat om din Bulgaria". Jucătorul pe care Steaua l-a refuzat fiindcă Laurenţiu Reghecampf, fostul tehnician al "roş-albaştrilor", a motivat că nu vrea fotbalişti fără mentalitate, de la echipe "retrogradate", a uitat de această aroganţă şi a spus răspicat: "Ţin cu Steaua!". Dar nu poate veni la meci, fiindcă programul de la ŢSKA Sofia nu-i permite. Buş se pregătea să plece la antrenament undeva în afara capitalei Bulgariei.