Într-un județ în care seceta le dă mari bătăi de cap fermierilor, un român a ales să cultive pomi pe care mulți îi asociază mai degrabă cu țările mediteraneene. A început de la zero, iar astăzi are o livadă de 40 de hectare. Cultura rezistă la secetă, poate produce până la 4 tone pe hectar într-un an bun și are un avantaj important: recolta poate fi vândută chiar și la câteva luni după cules, potrivit Ziarul Financiar.
Cuprins:
Florin Boguș a început în 2015 să cultive migdali în localitatea Sârbeni, județul Teleorman. Așa a apărut livada Migdalii Cireșari, care se întinde astăzi pe 40 de hectare. Nu avea experiență în agricultură, dar a învățat treptat ce soiuri se potrivesc climei din România și cum trebuie îngrijiți pomii. A ales agricultura ecologică, fără pesticide și erbicide de sinteză. Decizia a fost influențată și de o experiență din copilărie, când a avut o reacție alergică la anumite substanțe.
Într-un interviu acordat pentru sursa citată, fermierul a povestit că 2026 este unul dintre anii în care migdalii au rodit bine, iar livada promite o recoltă bună.
Unul dintre cele mai interesante lucruri la această cultură este valoarea pe care o poate avea recolta. Florin Boguș spune că, într-un an bun, un hectar de migdali maturi poate produce între 3 și 4 tone de migdale în coajă.
Pe site-ul fermierului, pentru recolta din 2026, un kilogram de migdale ecologice în coajă costă 45 de lei, iar un pachet de trei kilograme este vândut cu 130 de lei, echivalentul a aproximativ 43,33 lei kilogramul. La acest preț de vânzare cu amănuntul, 3 tone de migdale ar valora 135.000 de lei, iar 4 tone ar ajunge la 180.000 de lei, adică aproximativ 33.700 de euro. Totuși, prețul afișat în magazinul online nu înseamnă că întreaga producție a unei livezi poate fi vândută la aceeași valoare iar comenzile individuale implică propriile cheltuieli.
Potrivit lui Florin Boguș, înființarea unui hectar de migdali costă aproximativ 2.500 de euro în primul an. Pe un hectar pot fi plantați între 300 și 400 de pomi, în funcție de soiuri, teren și materialul săditor. Problema este însă că migdalii nu produc imediat suficient pentru ca plantația să devină rentabilă.
Fermierul spune că trebuie să treacă aproximativ cinci-șase ani până când pomii ajung la un nivel de producție important din punct de vedere economic. În tot acest timp, proprietarul trebuie să plătească lucrările de întreținere, fără să se bazeze pe venituri consistente din recoltă. Contează, bineînțeles, și alegerea soiurilor, deoarece migdalii au nevoie de polenizare corespunzătoare pentru a rodi bine.
Un avantaj al migdalului este toleranța relativ bună la perioadele cu precipitații reduse. Fermierul spune că a adaptat inclusiv modul în care întreține terenul și, în loc să îndepărteze imediat vegetația dintre pomi, o lasă să crească, apoi o mărunțește cu tractorul. Resturile vegetale formează un strat protector, numit mulci, care ajută solul să păstreze mai multă umiditate.
Totuși, migdalii nu sunt feriți de probleme. Iernile blânde pot favoriza apariția dăunătorilor și a bolilor, iar înghețurile târzii de primăvară pot afecta florile și, implicit, recolta.
Florin Boguș spune că, înainte să înceapă afacerea, s-a gândit nu doar la cât poate produce un hectar, ci și la ce se va întâmpla cu recolta după cules. Spre deosebire de fructele care se strică repede, migdalele în coajă pot fi păstrate mai multe luni, în condiții corespunzătoare. Astfel, fermierul nu trebuie să vândă întreaga producție imediat după recoltare. Acesta poate comercializa migdalele treptat, pe măsură ce găsește cumpărători.
Deși sunt asociați mai ales cu Spania, Italia sau alte țări mediteraneene, migdalii au fost studiați și în România. Potrivit fermierului, cercetările asupra acestei culturi au început în urmă cu cel puțin 35 de ani și că există soiuri și specialiști români cu experiență. În plus, în diferite zone ale țării există migdali foarte bătrâni, semn că pomii se pot adapta și la condițiile locale.