„Bărboianu era ultimul jucător din lotul Universităţii la care ne aşteptam să semneze cu Dinamo, deoarece era foarte apropiat de suporteri, era un băiat crescut la Craiova. A făcut parte când era mic dintre noi, mergea cu noi în deplasări, încuraja echipa din peluză. Este încă un cuţit înfipt în inima suporterilor Universităţii de către un fotbalist de o falsitate ieşită din comun, pentru că acum două luni spunea ca nu poate juca la Steaua sau Dinamo”.

Reprezentantul suporterilor craioveni a găsit pentru ediţie.ro şi vinovaţii ”trădării” lui Bărboianu: ”În primul rând, vinovat este Barboianu, care nu este un copil ce nu-şi dea seama de repecusiunile transferului la Dinamo. În al doilea rând, nu este străin şi nici nevinovat domnul Piţurcă, de care noi am fost alături de când a venit la Craiova şi chiar şi după ce a fost dat afară. Dânsul ştia cât de important este pentru noi ca cei doi să nu se transfere la Steaua şi Dinamo. A trecut peste doleanţele noastre, cei care am fost alături de el şi pe timpul mandatului şi după. Suntem dezamagiţi de faptul că Barboianu şi Găman au fost directionaţi către Dinamo. Gestul făcut de Piţurcă, este unul asemănător cu cel al lui Neţoiu”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.