Prevede un campionat încins

E echipa actuală cea mai bună din istoria clubului?
Din scurta istorie a clubului (râde). Dacă ne uităm la lot, putem spune că da, dar nu vom putea şti decât la final, când vom trage linie. Avem şi preliminariile Ligii Campionilor, unde va fi infernal. Ar fi bună o calificare acolo, pentru că e vorba şi de prestigiu, dar şi de banii care pot fi încasaţi.
Credeţi că va fi un campionat mai dificil decât precedentul?
Categoric, pentru că toate echipele s-au întărit. Chiar şi Dinamo, care era ridiculizată de unii, după meciurile de pregătire, a dat o lecţie de fotbal în Supercupă. Golul doi, cu pasa lui Nica şi preluarea şi şutul lui Ţucudean, spune totul despre forţa şi orgoliul lor. Cred că vor avea un cuvânt greu de spus şi îi felicit pentru că au o echipă proaspătă, cu mulţi tineri. Bonetti e unul dintre puţinii antrenori străini adevăraţi din România şi a făcut o echipă frumoasă.
Regretaţi că i-aţi dat drumul lui Paul Papp?
Nu îmi pare rău. E şansa lui să joace într-un campionat puternic şi apreciat. A ajuns acolo datorită talentului, pasiunii şi tenacităţii lui, dar cred că, fără să fiu modest, 50% e şi meritul meu. Eu l-am impus la echipă, deşi nici unul dintre antrenori nu credea în el. A trebuit să insist să joace, deşi unii spuneau că pierdem puncte pe mâna lui, că e aşa, că e pe dincolo… Dacă nu stăruiam, stătea şi acum pe banca de rezerve şi juca câte 10 minute. Mă bucur că nu m-a trădat ochiul de specialist.

Echipa probabilă a moldovenilor:

David Cobeno – Celeban, Varela, Andrei Cordoş, Adrian Sălăgeanu – Ousmane NDoye – Lucian Sânmărtean, Wesley, Nicolae Stanciu, Liviu Antal – Sabrin Sburlea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.