Florin Constantinovici: "Campionatul olandez e perfect pentru un fotbalist român!"

Comentează
Arhiva foto

Fostul fotbalist al Rapidului şi al lui Dinamo, Florin Constantinovici (42 de ani), cel care a evoluat între 1997 şi 2000 în Olanda, la Heerenveen, a dezvăluit într-un interviu acordat Libertatea, că o finală Olanda - Germania la Campionatul Mondial ar fi fost extrem de spectaculoasă. Fostul internaţional a vorbit şi despre diferenţa dintre fotbalul românesc şi cel olandez, dar şi despre cei trei ani petrecuţi în Eredivisie, ca jucător.

Cum vi s-au părut meciurile de la Campionatul Mondial?

Unele partide au fost de o calitate foarte bună, alte au rămas datoare, dar, una peste alta, au fost meciuri spectaculoase. Spania, Germania şi Olanda au impresionat şi personal mă aşteptam mai mult de la Brazilia şi Argentina, care nu şi-au dat seamă că nu contează doar numele pentru a câştiga competiţia.

Ce finală ar fi fost mai spectaculoasă?

Aş fi vrut ca Olanda să joace cu Germania, pentru că ar fi fost un adevărat război. Există o rivalitate deosebită între aceste două ţări, la fel cum avem noi cu Ungaria. Cam 80% dintre olandezii vorbesc germana, dar dacă vreun turist neamţ vine să-i întrebe ceva, se fac că plouă. Motivul e că, în Al Doilea Război Mondial, naziştii au atacat şi cucerit Olanda. Oricum, olandezii sunt capabili să învingă Spania pentru că sunt croiţi pentru contraatac.

Cum sunt olandezii ca naţie?

Mulţi au impresia că olandezii sunt încrezuţi sau îngâmfaţi ca naţie, dar mie mi s-au părut foarte calzi şi serioşi. Chiar ţin legătura cu multe persoane de acolo şi îi vizitez o dată pe an, majoritatea lor fiind fără legătură cu fotbalul.

Dar fotbaliştii batavi ce caracteristici au?

Sunt foarte puternici din punct de vedere fizic şi e greu să faci faţă în campionatul lor, dacă nu eşti bine pus la punct la acest capitol. Campionatul lor, care e unul foarte bun, e dominat de componenta fizică. Plus că jucătorii sunt foarte buni luaţi individual, se lucrează mult cu fiecare în parte şi pot face faţă în orice echipă. Pentru un fotbalist român e campionatul perfect. E linişte şi profesionalist, nu există cantonamente, iar salariul pe care semnezi îl primeşti la dată convenită, fără excepţie.

Ce au special cluburile din Olanda?

Au bugete de 60-70 milioane, sunt foarte bine structurate, iar în ultimele sezoane au câştigat prin reîntoarcerea în Eredivisie a unor fotbalişti care au evoluat la echipe mari ale Europei. Nu dau salarii şi prime mari, decât la Ajax, PSV sau Feyenoord, dar se ţin de cuvânt. Există un sistem profesionist de a proteja fotbaliştii. În fiecare lună ţi se opreşte 30% din salariu, pentru a ţi se asigura, după 35 de ani, în funcţie de perioada pe care ai jucat-o acolo şi de salariu, o pensie lunară, care se poate întinde pe 20 de ani.

Se vorbeşte mult despre cum se lucrează la nivel de juniori în Olanda...

Băiatul meu joacă tenis şi locuieşte la Enschede şi am văzut Academia celor de la Twente. Au 12-13 terenuri de antrenament, juniorii primesc echipament şi masă din partea clubului, sunt luaţi de acasă cu autobuzul şi se reîntorc tot cu maşina clubului. Fiecare club alocă în jurul a 10% din bugetul anual pentru aceste centre. Există echipa a doua, unde sunt promovaţi cei mai buni juniori, care se antrenează la fel ca echipa de seniori, sub supravegherea secundului şi a preparatorul fizic de la seniori. Cei mai promiţători tineri sunt chemaţi apoi să se antreneze cu echipa mare. E normal ca noi să nu facem faţă pentru că în România juniorii se antrenează pe unde apucă, despre alimentaţie ce să mai spunem.

Cum a fost perioada petrecută la Heerenveen?

La Heerenveen am prins o semifinală de Cupa Olandei, apoi am jucat un meci de baraj pentru Cupa UEFA cu Twente. Erau mulţi străini în echipă. Eu, Mugur Guşatu şi Dumitru Mitriţă, patru ghanezi, plus trei danezi, printre care Jon Dahl Tomasson şi Daniel Jensen. A fost primul an în care clubul a jucat în cupele europene, apoi clubul a urcat în campionat poate şi datorită vânzării masive de jucători. Heerenveen e, la un nivel mai înalt, un fel de Gloria Bistriţa:  cumpără fotbalişti pe bani puţini şi vând pe sume imense. Cel mai bun exemplu e Ruud van Nistelrooy, care a fost cumpărat cu 360.000 de euro şi a fost vândut cu 6,3 milioane de euro.

Cum juca Van Nistelrooy la Heerenveen?

Ruud venise de la Den Bosch, dar nu impresionase în pregătiri şi era rezerva lui Guşatu. Din păcate, Mugur s-a accidentat cu o săptămână înainte de începerea sezonului şi a intrat Van Nistelrooy, care a avut un sezon de excepţie. A dat multe goluri şi l-a lăsat pe Guşatu pe tuşă. Atunci a apărut şi interviul lui din presa românească, în care spunea că nu joacă pentru că antrenorul are un jucător pe care-l iubeşte. Anul următor Ruud a ajuns la PSV, iar restul îl ştiţi.

Echipa actuală a Olandei îţi e cunoscută?

Din lotul actual al Olandei am jucat numai contra lui Van Bommel, când el evolua la Fortuna Sittard, alături de românii Zegrean, Mariş şi Bănceu. Alerga enorm, recupera multe mingi, făcea legătura dintre atac şi apărare, pasa bine, calităţi pentru care e foarte apreciat şi acum în Olanda. Joacă foarte bine tactic.

România se descurca onorabil în Africa de Sud?

Arhiva foto

Ca joc şi după numele din lot, puteam să depăşim multe echipe de la acest Mondial. Dar e greu de făcut o apreciere corectă, din moment ce echipe cu pretenţii, precum Franţa, Italia, Serbia sau Coasta de Fildeş, s-au întors cu coada între picioare de la această competiţie. 

Cum vă descurcaţi cu selecţia pentru naţionala de tineret?

La noi aria de selecţie e foarte restrânsă, pentru că tinerii de 19-20 de ani, care să joace la echipe de top din Liga I, sunt puţini. Echipe, precum CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Timişoara, chiar şi Steaua, luptă în fiecare an pentru  campionat şi participarea în Liga Campionilor şi nu au răbdare să promoveze jucători proprii. Craiova e un exemplu pozitiv. Mă bucur că la naţionala mare au fost promovaţi de la tineret Răduţ, Găman, Roman, Deac sau Silviu Lung.

Carte de vizită:

Data naşterii: 12 februarie 1968
Locul naşterii: Bucureşti
Echipe: Rapid (1989-93), Dinamo (1993-95), Rapid (1995-97), Heerenveen (1997-2000), FC Braşov (2000), Rapid (2001), Tzafririm Holon (2002), Poli AEK Timişoara (2002-03)
Post: Fundaş
Naţionala: 3m / 0g (1991-92)
Palmares: finalist al Cupei României (1995), vice-campion al Olandei (2000)
Funcţie: antrenor secund al naţionalei de tineret a României





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Vlad Gherman si Oana Mosneagu s-au căsătorit în urmă cu doi ani. FOTO/ Facebook
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
Alexia, Alexandre Eram, Andreea Esca și Aris Eram
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Ce recomandă autoritățile
Exclusiv
16:32
Marian Staș: „Inspectoratele școlare, un cadavru instituțional care întreține sinecuri și împarte putere. Daniel Șuștac, despre dispariția acestor structuri: „Când vor ajunge crocodilii vegetarieni”
16:24
Un mecanic auto dezvăluie la ce să te uiți când vrei să cumperi un autoturism second-hand: „Dacă vedeți asta la o mașină, plecați imediat!”
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate