49 de centimetri şi 3,3 kilograme. Atât a măsurat şi a cântărit la naştere Ştefan, băieţelul Ginei Gogean. “Când l-am luat pentru prima dată în braţe pe Ştefan, am simţit o emoţie specială, care nu poate fi comparată cu nimic. E ceva unic pentru o femeie să-şi strângă copilul în braţe, la puţin timp după ce a născut”, ne-a spus încă marcată de emoţie Gina Gogean.

Va fi botezat de Bellu şi de Bitang

Gina nu-şi scapă băieţelul din priviri nici o clipă. “Este comoara sufletului meu. El este acum şeful casei. Nici mie, nici lui Cristi (n.r. – soţul Ginei) nu ne scapă nimic în ceea ce-l priveşte”, a adăugat fosta gimnastă.
La întrebarea dacă intenţionează să-şi îndrepte copilul către sport, Gina ne-a oferit un răspuns cât se poate de prompt: “E prematur să vorbim acum despre acest lucru. Mie mi-ar plăcea să facă din fiecare câte puţin, pentru sănătatea şi pentru dezvoltarea lui armonioasă. Gimnastică, înot, dar şi un sport de echipă. În orice caz, nu-i voi impune nimic în viaţă. Îl voi lăsa pe el să aleagă. Poate devine artist, cine ştie?”, a opinat fosta mare campioană, care ne-a mai oferit o informaţie în premieră: “Naşii de botez ai celui mic vor fi naşii noştri de cununie. E vorba de foştii mei antrenori, doamna Mariana Bitang şi domnul Octavian Bellu”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.