Spaniolul de 28 de ani trebuie să dea un răspuns ferm până luni. Pablo de Lucas a jucat timp de două sezoane în Liga 1 pentru Petrolul şi poate semna cu orice echipă pentru că e liber de contract. El are pe masă un contract valabil pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, și ar putea încasa în jur de 350.000 de euro pe an.

De Lucas a sosit la Petrolul în 2013, după ce clubul iberic Salamanca dăduse faliment, și a jucat 52 de meciuri pentru formația ploieșteană, fiind unul dintre cei mai constanți jucători.

Un alt club israelian, Hapoel Tel Aviv (locul 8 în ultima stagiune), a făcut o ofertă celor de la ASA Târgu Mureş pentru atacantul Claudiu Bumba. Fosta echipă a lui Toto Tamuz e gata să plătească 600.000 de euro pentru a-l avea pe internaționalul în vârstă de 21 de ani.

Sâmbătă, presa israeliană a scris și despre posibila numire a lui Costel Gâlcă ca antrenor al campioanei Maccabi Tel Aviv. Informația nu a fost confirmată de tehnicianul care a cucerit titlul, Cupa României și Cupa Ligii în sezonul trecut, cu Steaua.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.