Atacantul Kevin Brobbey, 32 de ani, ultima oară la FC Argeș, în Superliga, are doi frați mai mici care vor juca la Campionatul Mondial de Fotbal 2026: Brian Brobbey (Sunderland/ Anglia), tot atacant, 24 de ani, evoluează pentru naționala Olandei, iar fundașul Derrick Luckassen (Pafos/ Cipru), 30 de ani, a fost convocat în naționala Ghanei. Ziarul portughez A Bola a prezentat celelalte „dueluri fratricide” de la turneul final.
În familia lui Kevin, sunt 4 frați, toți fotbaliști. „Când eram mici, jucat mult fotbal împreună. Contra unor prieteni, unul împotriva celuilalt… Dintre frați, eu eram cel mai bun, desigur (râde). E adevărat, dărâmam tot felul de lucruri în casă. Pahare, vaze, am mai spart și câte o fereastră. Toți eram vinovați. Dar mama ne supraveghea îndeaproape, să nu facem nebunii mai mari”, a explicat atacantul de la FC Argeș, al cărui model era Patrick Kluivert, într-un interviu pentru Libertatea.
Lumea fotbalului îl cunoștea drept Kevin Luckassen, dar și-a schimbat numele. Derrick, fratele lui, spunea, într-un interviu, că în familiile originare din Ghana numele se împart, două cu tata, două cu mama!
E o poveste mai lungă. Brobbey e tatăl nostru și am luat toți numele lui. Doar Derrick a rămas Luckassen, dar și el și-l va schimba în curând.
Al patrulea frate, Samuel Brobbey, fundaș central, 27 de ani, a jucat ultima oară la GVVV Veenendaal.
În competiție sunt 8 perechi de frați, unii din aceeași tabără, alții în naționale diferite.