Florent Osmani are 29 de ani și a fost adus în această vară cu surle și trâmbițe de FK Skopje, o echipă care își dorește promovarea în prima ligă a Macedoniei.

Florent Osmani, născut în Kosovo, n-a rezistat decât 17 zile la clubul pentru care a semnat.

Fotbalistul Florent Osmani a plecat după doar 17 zile de la noul club. A acoperit crucea de pe stemă

Florent Osmani, un mijlocaș cu o cotă de 150.000 de euro, a fost considerat o mare lovitură dată în mercato de cei de la FK Skopje. După primele amicale a intervenit „scurtcircuitul” între el și șefii clubului.

Fotbalistul Florent Osmani a plecat după doar 17 zile

Fotbalistul Florent Osmani a plecat după doar 17 zile

FK Skopje are pe stemă o cruce. Ceva de neconceput pentru Florent Osmani, care este musulman. Acesta a acoperit partea din stemă unde era crucea, iar șefii clubului l-au chemat la o discuție.

„Pe stema clubului FK Skopje este o cruce pe care eu mereu am acoperit-o, încât să nu se vadă. Șefii clubului și antrenorii m-au luat la echi și m-au ignorat, în ciuda faptului că m-au prezentat ca pe o mare lovitură pe piața transferurilor”, a spus Osmani.

„Șefii m-au chemat la club și mi-au spus că dacă mai acopăr stema clubului nu mai am ce căuta la echipă. Eu sunt musulman practicant și religia mea nu-mi permite să fac așa ceva (n.r. – să poarte crucea, simbolul creștinismului). De când mi-au interzis să mai acopăr emblema, m-am decis să plec, pentru că religia mea e sacră pentru mine”, a mai explicat Osmani.

FIFA și UEFA interzic orice însemn religios pe echipamentul de joc, tocmai pentru a se evita situații similare. Însă nu pot controla tot ceea ce se întâmplă în diverse ligi inferioare. 

Florent Osmani nu este singurul fotbalist care pune pe primul loc religia.

CITEȘTE ȘI: 

Viorica de la Clejani: „Nu am vrut să mă mărit cu Ioniţă! Nu mi-a plăcut de el la început!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.