Familia fostului simbol al Rapidului, Nicolae Manea, a sperat până în ultima clipă că acesta va câştiga cel mai greu ”meci” al vieţii sale: lupta cu cancerul! Rudele lui ”nea Nae” şi-au îndreptat gândurile spre Divinitate şi au trimis o rugăciune la Sf. Munte Athos, acolo unde Gigi Becali mergea cu regularitate pe vremea când se afla în libertate.Pe 2 decembrie, Costin, fiul lui Nicolae Manea, a postat pe pagina sa de Facebook poza cu rugăciunea care a avut destinaţia Grecia.Fotografia a fost însoţită de un mesaj sugestiv: ”Doamne Ajută”.
De asemenea, pe pagina lui Manea jr. se mai găseşte o fotografie de la ultima aniversare a lui Nicolae Manea (n.r. 11 martie). În poza respectivă apare tortul pe care membrii familiei i l-au pregătit fostului rapidist.Ironia sorţii, Costin îi ura la acea vreme tatălui său să aibă parte de multă sănătate: ”La mulţi ani, bubu Nae!!! Îţi dorim multă sănătate şi să ai multe clipe de bucurie lângă nepoţi. Te pupăm şi te iubim”.