Martin Ambros, care a semnat în octombrie 2016 un contract cu FRH până în 2020, a avut un salariu lunar de 8.000 de euro în primul an la cârma selecționatei feminine.

Pe lângă cei 120.000 de euro oferiți anual lui Martin Ambros, FRH mai cheltuie 72.000 de euro cu colaboratorii săi: 18.000 pentru secundul Horațiu Pasca și 54.000 de euro pentru antrenorul de portari, spaniolul Fort Mauri Jaume.

Martin Ambros, 49 de ani, antrenează în paralel deținătoarea Ligii Campionilor, ETO Gyor.

Martin Ambros a ratat primul obiectiv interimar, clasarea pe locurile 1-6 la Mondialul 2017. Spaniolul are însă ca obiectiv principal calificarea la JO Tokyo 2020.

”Nu abdic de la ideea de la care am pornit. Totuși, dacă dăm la o parte dezamăgirea pricinuită de eliminare, România a terminat pe locul 10 un Campionat Mondial. Suntem în primele 10 echipe ale lumii la început de ciclu olimpic. Ne dorim ca în 2020, la Tokyo, să avem o echipă competitivă din toate punctele de vedere”, a declarat președintele FRH, Alexandru Dedu, care potrivit GSP ar ridica lunar un salariu de 7.000 de euro.

Handbalistele tricolore au fost eliminate în optimi de Cehia, scor 27-28, și au ratat intrarea în programul COSR ”Samurai 2020”.

FR Handbal plătește bine și la nivel de juniori. Spaniolul Jordi Giralt, numit antrenor principal la lotul de juniori şi coordonator al CNE de la Sighişoara, are un salariu lunar de 3.200 de euro, plus mașină de serviciu nouă-nouță.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Cântă cu și despre români, însă, oficial, nu este unul de-al lor. Ovidiu Lipan Țăndărică a renunțat la cetățenia română

 

 

Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri neașteptate. Atac nemilos la Djokovic. Nu s-a mai abținut și a rupt tăcerea. „Multă frustrare!”
PARTENERI - GSP.RO
Dezvăluiri neașteptate. Atac nemilos la Djokovic. Nu s-a mai abținut și a rupt tăcerea. „Multă frustrare!”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Ce făcea de fapt în Capitală polițistul care a ucis-o pe Raisa. Poliția a făcut public la 5 zile de la tragedie
Observatornews.ro
Ce făcea de fapt în Capitală polițistul care a ucis-o pe Raisa. Poliția a făcut public la 5 zile de la tragedie
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
Știrileprotv.ro
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Telekomsport
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi