Constantin Gâlcă nu se abate de la principiile sale. Şcolit în fotbalul spaniol, noul antrenor al Stelei merge pe mâna unui iberic la capitolul pregătire fizică. Astfel, noul preparator al campioanei este Julian Jimenez.
În vârstă de 43 de ani, spaniolul a fost ales să-l înlocuiască pe germanul Thomas Neubert, cel care a revoluţionat fotbalul românesc prin metodele sale. Jimenez a acumulat experienţă în eşalonul secund din Spania, iar ultima echipă de care s-a ocupat a fost Racing Santander. Julian Jimenez va fi ajutat de Ciprian Prună şi Horea Codorean.Gâlcă nu e singurul antrenor din Liga I care lucrează cu un preparator fizic spaniol. Cosmin Contra, fostul tehnician al Petrolului, a adus la Ploieşti trei iberici care s-au ocupat de ”lupi”.