„Am demonstrat că am câştigat campionatul pe teren. Ne-au ajutat foarte multe mult şi rezultatele de la Giurgiu şi de la Târgu Mureş. A fost un campionat cu multe suferinţe. Jucătorii au muncit enorm, s-au făcut şi multe greşeli. Niciodată nu m-am gândit la acest scenariu în finalul campionatului. Cel mai important a fost rezultatul de la Giurgiu, când ne-am întors pe primul loc. Am suferit enorm, au fost câteva minute în plus la Târgu Mureş, care au părut ore. De obicei, în toate campionatele, cei din subsol se mobilizează bine şi câştigă multe puncte”.

„Azi am câştigat cel mai important trofeu. Cupa României va fi mai greu, sper ca euforia noastră să se oprească mâine dimineaţă. Eu am spus să discut cu clubul, dar ei hotărăsc”.

„Au fost momente, trebuie să recunosc, când am vrut să renunţ. A fost un moment în iarnă, când au plecat cei trei jucători. M-am sfătuit cu prietenii, cu familia şi am rămas”.

„Cel mai aproape am simţit jucătorii, staff-ul. Ceilalţi din club ne-au ajutat cum au putut. Dacă mă întorsc la mesajele din iarnă, cu vânzarea celor trei jucători, cu mesajele că suntem campioni, trebuia să pun piciorul în prag. Ştiam cât de mult am muncit eu cu staff-ul meu. Relaţia cu jucătorii a fosat foarte bună. Normal să fie supăraţi cei care nu joacă. Dar a fost o relaţie de respect”.

„Dezamăgirea cea mai mare a fost la Ludogoreţ, dar acolo aveam nevoie de un lot mai valoros”.

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie