UPDATE: Judecătoria Sectorului 5 a decis să amâne pentru data de 25 februarie analizarea cererii de eliberare condiționată a lui George Copos, fostul patron al echipei Rapid! Magistrații au cerut ca, până la acea dată, conducătorii Penitenciarului Rahova să ofere informații despre activitatea și comportamentul lui Copos în perioada de detenție.
----------------------------------------------------------------------Judecătoria Sectorului 5 va decide astăzi dacă George Copos (61 de ani) va fi eliberat condiționat, după ce a executat o treime din pedeapsă.Comisia Penitenciarului Rahova a aprobat cererea de eliberare condiționată depusă de George Copos, iar Judecătoriei Sectorului 5 va analiza astăzi cazul. Indiferent de verdict, decizia finală le va aparține, însă, magistraților de la Tribunalul București. Motivele pentru care fostul patron al Rapidului cere să fie eliberat condiționat sunt vârsta (61 de ani), faptul că a scris o carte, precum și munca pe care a prestat-o în închisoare.George Copos a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor și în Dosarul Loteria 1. Chiar dacă va fi eliberat condiționat, Copos ar putea reveni după gratii, în cazul în care va fi condamnat în Dosarul Loteria 2.