Pentru “Suzi” ar fi a cincea medalie de aur olimpică, iar pentru Geta, a şasea. Libertatea le-a găsit un titlu generic perfect: “Gemenele aurului”. Şi asta pentru că Susanu şi Andrunache ne-au obişnuit ca în ultimii 10 ani să revină în ţară, de la Jocurile Olimpice, doar cu medalii de aur. În spatele acestor performanţe de invidiat, fiecare dintre cele două are povestea ei care motivează revenirea în sportul de mare performanţă.
Geta şi “comorile” ei: Miruna şi Ştefan
Motivaţia revenirii în sportul de performanţă pentru Geta Andrunache: “Am făcut acest efort pentru cei doi copii ai mei, Miruna şi Ştefan, dar şi pentru soţul meu, Valerică. Înainte de a lua decizia să revin în canotaj, mi-am spus că la serviciu pot merge toată viaţă, dar la o Olimpiadă participi pentru a câştiga o medalie de aur. Un lucru unic. După Mondialele din Noua Zeelandă am decis să revin”. Despre concursul olimpic de la Londra, Geta trăieşte cu speranţa şi credinţa că şi de această dată Dumnezeu va fi român: “Să ne ferească Dumnezeu de valuri. Dacă bate vântul din lateral nu va fi bine deloc”. Întrebată dacă îi e frică de ceva, Geta a răspuns: “Mă tem de un singur lucru. Să nu îmi dezamăgesc băiatul. El o vede pe mami cea mai bună, cea mai valoroasă şi, evident, campioană”.
6 medalii de aur a câştigat Georgeta Andrunache la Olimpiadele la care a participataurului
Viorica Susanu a explicat gestul revenirii la marea performanţă: “Se ştie că în ultima vreme am avut probleme personale care au condus la un divorţ, dar cea care m-a făcut să lupt încontinuu a fost Irina (2 ani), fetiţa mea. A fost tot timpul cu mine în cantonamentul de la Snagov, devenind mascota lotului. Toate fetele o iubesc! ”. Deşi optimistă, Viorica ştie că la Londra nu va fi uşor. “Faţă de Olimpiada din 2004, pretenţiile au crescut foarte mult. Sunt multe echipaje valoroase. Dar cel mai periculos e cel al Marii Britanii. Sunt fete tinere, care vâslesc frumos. Plus că vor să dea totul la ele acasă!”, a mai declarat cvadrupla campioană olimpică. La Londra, “Suzi” nu va pleca fără perna ei de acasă, urmând să ia în bagaje şi multe poze cu “pitica” Irina. “Îmi va fi dor de ea. Dar ştiu că pentru ea merg la Londra. Medalia de aur, dacă o voi câştiga, va fi doar a ei”, a încheiat “Suzi”.
5 medalii de aur a luat Viorica Susanu de-a lungul participării la Jocurile Olimpice