„Regele” s-a întors în țară cu fiul său cu tot și spune că nu-l mai lasă să plece! „Tratativele sunt avansate, chiar foarte avansate. Sper să îl avem cu noi când începem campionatul în Liga 1. Noi sperăm să ajungem la un acord cu Fiorentina. Ianis se va pregăti în această iarnă cu echipa FC Viitorul”, a declarat Hagi la revenirea în țară.
Hagi jr. a ajuns la Fiorentina în vara lui 2016, dar a prins doar 54 de minute pentru echipa mare a clubului, într-un an şi jumătate. În acest sezon, Ianis nu a fost folosit nici măcar un minut de antrenorul Stefano Pioli.
Gică Hagi s-a întors în țară cu Ianis. A oferit 2 milioane de euro
Gică Hagi nu și-a ascuns dezamăgirea că fiul său a fost ținut pe tușă de Fiorentina timp de 1 an și jumătate, considerând tot acest timp „pierdut” de fiul său.
Gică Hagi a oferit 2 milioane de euro toscanilor, adică exact cât încasase el în momentul vânzării. Italienii n-ar fi vrut, într-o primă fază, să-i dea drumul, convinși fiind că „Regele” l-ar putea vinde imediat altui club cu și mai mulți bani.
Până la urmă, se pare că au acceptat varianta întoarcerii lui Ianis hagi în România. Jucătorul are 19 ani și, crede tatăl său, nu mai are timp de pierdut, trebuie să joace. S-au mai vehiculat și variantele Pescara sau Galatasaray, dar, până la urmă, întoarcerea la Viitorul este cea mai aproape de îndeplinire.
Gigi Becali, ca să se pună bine cu nașul său, a aruncat și el o vorbă în vânt, că l-ar vrea pe Ianis, dar totul a rămas la acest nivel de simplă vorbă goală.
CITEȘTE ȘI:
Regele Mihai a dat numele unei echipe de fotbal. Formația a rezistat 10 ani, după care a fuzionat cu un club al Primăriei. Povestea echipei
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!