Gigi Becali vrea să cumpere cel mai bun jucător al lui Gică Hagi de la Viitorul. Patronul Stelei i-a făcut deja o ofertă ”Regelui” pentru Florinel Coman, iar acum îl vrea și Dragoș Nedelcu.

”Acum o lună, i-am oferit lui Gică 1,5 milioane de euro pe Coman. Mi-a zis că discutăm, nu se aștepta să fac oferta asta. El spera să aibă o ofertă din Portugalia, când a jucat în Youth League.

Mi-a spus că vorbim la vară. I-am zis că îl las la el, dar îi dau banii acum. Dacă îi dădeam banii acum, trebuia să semneze și jucătorul. Gică dacă ia campionatul, nu mai pot să îi mai iau, pe Coman și Nedelcu. Nu îi mai vinde, îi vinde după calificări. Pe amândoi dau trei milioane de euro”, a spus Becali, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

”Aştept ofertă pentru Coman şi apoi iau decizii împreună cu jucătorul. Dacă toată lumea e mulţumită, nu am nicio problemă. Noi suntem un club formator, care promovează jucători. Coman poate pleca fără probleme în vară dacă vine o ofertă bună” – Gică Hagi.

Citiți și Gică Hagi vrea să-l vândă pe Florinel Coman la vară! ”Poate pleca, o să arăt şi mai bine”. I-ar vrea pe Budescu și Alibec!

Prioritatea numărul unu a lui Gigi Becali e găsirea unui dirijor, capabil să îl alimenteze cu pase utile pe Alibec, probabil cel mai bun jucător din campionatul intern. Din câte se pare, latifundiarul s-a oprit la o mai veche ţintă a sa, Filipe Teixeira, care a demonstrat la Astra că poate fi decisiv.

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia după dezvăluirile Emiliei Șercan privind plagiatul
Recomandări
Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia după dezvăluirile Emiliei Șercan privind plagiatul

„Îl vreau pe Teixeira, atât pot să vă spun. Îmi place de el. Si poate să vină cu tot cu Șumudică, așa, la pachet”, a explicat Becali, la Sport.ro.

Citiți și Florinel Coman ține cu Dinamo! Cel mai în formă atacant din Liga I, lider cu Viitorul, reface povestea carierei lui: ”Modelul meu a fost Van Nistelrooy”

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Viva.ro
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Ultimele clipe din viața lui Cami, mama din Găești care și-a luat zilele după ce copilul ei a murit înecat în piscină
Observatornews.ro
Ultimele clipe din viața lui Cami, mama din Găești care și-a luat zilele după ce copilul ei a murit înecat în piscină
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Mircea Badea şi Victor Ciutacu au răbufnit după moartea lui Arşinel: “Rămânem cu foarte mulţi oameni răi” / “Este un doliu greţos”
FANATIK.RO
Mircea Badea şi Victor Ciutacu au răbufnit după moartea lui Arşinel: “Rămânem cu foarte mulţi oameni răi” / “Este un doliu greţos”
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații