Astfel, Maria Holbură, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Olivia Cîmpean, Antonia Duţă și Daniela Trică au scăpat de izolarea de acasă și s-au reîntâlnit la baza de pregătire de la Izvorani.

“Ele s-au văzut zilnic pe messenger, în timpul antrenamentelor pe care le-am făcut. Nu poate fi înlocuită de prezența fizică, pentru că vedeți că ele sunt foarte apropiate, au crescut împreună, deci e ca reuniunea unei familii”, a spus Nicolae Forminte la TVR 1.

Antrenorul lotului olimpic a adăugat: “Mă bucur că au un astfel de spirit și că nu s-au îndepărtat unele de altele”.

Din păcate, Nicolae Forminte are la dispoziție mai puține sportive decât și-ar fi dorit, după ce Golgotă, Ghiciuc și Câmpian au renunțat la gimnastică.

De asemenea, la Izvorani se pregătește, de miercuri, și Marian Drăgulescu, singurul gimnast din România calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Gimnastele de la loturile naționale și-au reluat antrenamentele la Izvorani. “E ca reuniunea unei familii”

Componenţa loturilor de gimnastică de la Izvorani:

Lot olimpic masculin: Marian Drăgulescu (sportiv), împreună cu Ştefan Gal (antrenor);

Lot olimpic feminin: Maria Holbură, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu (sportive), împreună cu Liliana Cosma şi Nicolae Forminte (antrenori);

Lot naţional feminin: Olivia Cîmpean, Antonia Duţă, Daniela Trică (sportive), împreună cu Florin Cotuţiu (antrenor);

În completarea staffului: Jenica Mihu (asistent medical), Răzvan Spirescu (maseur) şi Silvia Gradea (coregraf).

În total, la baza de pregătire de la Izvorani se pregătesc peste 150 de sportivi, care nu vor mai ieși din complexul sportiv pentru cel puțin următoarele două săptămâni.

FOTO: Federația Română Gimnastică – Facebook

Citeşte şi:

Rareș Bogdan: “PNL va fi condamnat să guverneze în următorii patru ani și jumătate”

Darren Cahill, despre Simona Halep: “Este foarte puternică și incredibil de determinată”

Victoria’s Secret închide 250 de magazine în SUA și Canada, din cauza pandemiei de coronavirus

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
HALUCINANT! Prin ce chinuri a trecut Maia Morgenstern: ‘Am fost agresată și scuipată’
Playtech.ro
HALUCINANT! Prin ce chinuri a trecut Maia Morgenstern: ‘Am fost agresată și scuipată’
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Prima mare țară din lume care și-a vaccinat TOATĂ populația eligibilă
Știrileprotv.ro
Prima mare țară din lume care și-a vaccinat TOATĂ populația eligibilă
Directiva lui Gigi Becali: să plece de la FCSB! Fotbalistul s-a împotrivit când a auzit ce i s-a pregătit. Primele explicaţii oficiale
Telekomsport
Directiva lui Gigi Becali: să plece de la FCSB! Fotbalistul s-a împotrivit când a auzit ce i s-a pregătit. Primele explicaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie