După un an în care au concurat la Campionatele Mondiale de senioare din China, dar şi la competiţiile organizate sub egida Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, sportivele din lotul olimpic al României, antrenate de Octavian Bellu şi Mariana Bitang, se pregătesc de o minivacanţă, activă, la munte.”Fetele vor pleca de joi, la munte, la Cheile Grădiştei. Va fi o vacanţă scurtă, cât se poate de activă, după care se va reveni la programul de cantonament”, a explicat, pentru Sportnews.ro, antrenoarea Mariana Bitang.
Deocamdată nu se ştie dacă Octavian Bellu şi Mariana Bitang vor însoţi lotul în această pregătire montană. ”Dacă noi nu vom fi acolo, fetele vor fi însoţite de ceilalţi antrenori din colectivul tehnic”, a mai spus Mariana Bitang (foto).