Gruparea AFC Filipeşti poate ajunge în Cartea Recordurilor: tatăl și fiul, coechpieri

Comentează
Arhiva foto

Filipeştiul propune, în acest retur de campionat, o situaţie rarisimă în fotbalul mondial: tatăl şi fiul sunt coechipieri la echipe din comuna minieră. Despărţiţi de 21 de ani, Daniel şi Alexandru Chiriţă joacă împreună măcar până la vară. E o situaţie inedită, greu de găsit la nivel mondial: tată şi fiu au fost coechipieri. "Chiru" va împlini la sfârşitul acestei luni, pe 24, vârsta de 37 de ani, în timp ce fiul a debutat în Liga a III-a la numai 14 ani, 8 luni şi 15 zile.
 
Alex, încă un copil, dar cu un fizic excelent, e mijlocaş dreapta, dar poate fi folosit şi ca vârf împins şi nu s-a simţit tocmai în largul său pe un post inedit, el fiind, mai degrabă, un mijlocaş de bandă. După un tur de campionat în care, evoluând pentru juniorii '96-'97 ai Academiei "Gheorghe Hagi", avea adversari modeşti, echipa sa câştigând la diferenţe mari de scor - "chiar şi cu 25-0", "Chiru" a decis să-l ia pe fiul său, sub formă de împrumut, la Filipeşti. "Vreau să-l forţez puţin, pentru că acolo era greu să crească, nu avea o competiţie reală. E împrumutat până la vară şi, veţi vedea, în meciuri cu adversari mai modeşti şi, după ce se va acomoda şi el puţin cu nivelul, că va juca mult mai bine. În doi ani, dacă va fi serios şi cuminte, va creşte mult", spune fostul jucător al Petrolului.
În final, după un 1-0 muncit cu Alexandria şi câteva poze "festive" pe arena din Filipeşti, echipă de locul III în eşalonul cu acelaşi număr, Chirită glumeşte: "Pe Alex l-am conceput imediat după ce am câştigat Cupa cu Petrolul Ploieşti, trofeul din 1995. Sper ca ăsta mic să ajungă mai mare decât mine. Mult mai mare!".
 
Mai are un fiu hocheist
Alexandru nu este singurul băiat al lui Chiriţă, însă Mario, care are doar şapte ani, nu pare foarte decis să calce şi el pe urmele tatălui, în această iarnă fiind atras de hochei, aşa că "veteranul" familiei s-a decis: nu-l va aştepta şi pe mezin pentru a fi coechipieri!
Doar trei cazuri în istoria fotbalului
În istoria fotbalului mondial, au existat trei cazuri "Chiriţă", însă eşalonul în care s-au înregistrat este sub nivelul ligii a treia din România. În 1990, Ian Bowyer (59 de ani), câştigător al Cupei Campionilor European cu Nottingham Forrest (1980), a jucat împreună cu fiul său Gary (40 de ani) pentru Hereford, club aflat în acel an în liga a patra engleză. George Eastham, campion mondial cu Anglia în 1966, şi tatăl său, George senior, au jucat în acealaşi timp pentru Ards, o formaţie dintr-o ligă inferioară din Irlanda de Nord, în perioada 1953-1956. Seniorul era şi managerul clubului. În fine, scoţianul Alec Herd (Manchester United, în perioda sa de glorie) şi fiul său David au evoluat îîn acelaşi timp, în 1951, pentru Stockport, în Anglia (liga a patra).







Necazul clanului Gudjohnsen
Cel mai cunoscut caz din fotbalul mondial este cel al islandezilor Arnor şi Eidur Gudjohnsen, tată şi fiu, care au fost aproape să joace împreună pentru naţionala ţării lor. Eidur (Chelsea, FC Barcelona, acum la Fulham), l-a înlocuit pe tatăl său, Arnor, într-un meci amical jucat de Islanda cu Estonia (24 aprilie 1996). Juniorul avea 17 ani, iar tatăl său - 34. Totuşi, selecţionerul nordicilor a refuzat să-i îndeplinească un vis lui Arnor. Povestea spune că, atunci când avea 25 de ani, îşi exprimase cea mai mare dorinţă - să joace împreună cu fiul său într-un meci internaţional. Dar, tot ceea ce a obţinut a fost ca Eidur să-l înlocuiască în respectiva partidă. La scurt timp, Gudjohnsen jr. avea să se accidenteze grav şi să lipsească doi ani de pe teren, răstimp în care tatăl său s-a retras.
CINE E "CHIRU"
Afirmat în fotbalul mare ca fundaş dreapta, dar putând acoperi şi zona centrală a defensivei, Daniel Chiriţă are o carieră importantă. A debutat în prima liga la Petrolul Ploieşti, în 1992, el evoluând şase sezoane pentru formaţia prahoveană. A trecut ulterior pe la Universitatea Craiova (1998), Rapid (1998-2000) şi FC Naşional (2000-2001). Şi-a început apoi aventura în spaţiul ex-sovietic în Ucraina, la Şahtior (2001-2002), trecand apoi în Rusia, la Zenit (2002-2004), Metalist Harkov (2004-2005), Stal Alcevsk (2005-2006). A revenit în campionatul intern la UTA, a reuşit să promoveze în liga a II-a cu CSM Ploieşti, actuala Astra. Are în palmares numeroase trofee cu Petrolul (Cupa, 1994-1995) sau cu Rapid (tiltul, 1997-1998, 1999-2000; Cupa, 1997-1998; Supercupa-1998-1999). Acum e în eşalonul trei, la AFC Filipeştii de Pădure, locul 4 în seria a III-a.
Chiriţă are 284 de meciuri şi 7 goluri în Liga I, 47 de jocuri şi 2 goluri în Rusia şi 21 de partide în Ucraina
 
 





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!