”Nu e un lot naţional propriu-zis, ci este o echipă aflată doar sub tutela FRF, care participă din partea României la acest turneu, pentru că era păcat să pierdem invitaţia turcilor, adică cazarea şi masa gratuite. Noi, oficial, începem selecţia pentru loturile naţionale începând de la 14 ani. Faptul că avem mai mulţi juniori de la Viitorul Constanţa, decât de la celelalte echipe, poate fi explicat prin faptul că am făcut o selecţionată formată doar din jucători care au participat la turneul final de la Constanţa”, a explicat, pentru Libertatea, Miodrag Belodedici, director al departamentului de copii şi juniori din cadrul FRF. Echipa, care a participat sub titulatura România la turneul din Turcia şi care a fost pregătită de Ion Măţăoanu (antrenorul selecţionatei zonale a Bucureştiului) şi Corneliu Ionescu (antrenor Steaua 1998), pare mai degrabă cea a grupei respective de vârstă de la Academia ”Gheorghe Hagi”, în lot regăsindu-se nu mai puţin de opt jucători ai echipei constănţene.
Românii, locul doi în Turcia
La turneul desfăşurat organizat de primăria oraşului Ankara, echipa deplasată de antrenorul Ion Măţăoanu a jucat trei meciuri. Micuţii fotbalişti români au remizat cu Ungaria (0-0), au câştigat cu Turcia (7-0) şi au pierdut finala cu Ucraina (1-0). Competiţia a găzduit întreceri la 13 discipline sportive, iar la turneul de fotbal au participat şase selecţionate.