Ilie Năstase, cel mai valoros jucător român de tenis al tuturor timpurilor a precizat pentru Libertatea , că de Moş Nicolae nu a primit nici un cadou. Pus pe glume, Nasty a găsit şi explicaţia pentru care Moşul l-a ocolit în acest an. „Nu am fost cuminte. Mi-a spus că îmi trimite o nuia pentru că m-am luat de Laszlo Tokes. Aşa îmi trebuie , dacă nu sunt cuminte”, a declarat Ilie Năstase făcând referiree la faptul că l-a pus la punct pe europarlamentarul Laszlo Tokes, cerând expluzarea acestuia din ţară, după ce, de Ziua Naţională a României, Tokes a cerut nici mai mult nici mai puţin decât autonomie pentru maghiari. Chiar dacă nu a primit nici un cadou, Ilie a făcut însă multe cadouri fetiţelor sale Emma şi Alessia dar şi copiilor iubitei lui, Brigitte Sfăt.
„Moş Nicolae este mai mult o sărbătoare a copiilor. Ei trebuie să se bucure de cadourile pe care le primesc. Noi, cei mari, vom primi cadouri de Crăciun”, a mai spus Ilie , care, miercuri va pleca împreună cu Brigitte la Florenţa, Italia, pentru a face cumpărături. „Am ales Florenţa deoarece este un oraş foarte frumos. Vom petrece acolo două zile”, a adăugat Ilie Năstase.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.