«În 2003, Alin concura în tenişi de Drăgăşani lipiţi cu leucoplast!»

Comentează
Arhiva foto

“Am crezut mereu în foştii mei sportivi şi am încercat să-i îndrum cât am putut de bine”, spune, de la celălalt capăt al firului, din Singapore, antrenorul Mihăiţă Marin, cel care are merite importante în “explozia” lui Alin Badea şi a lui Iulian Teodosiu, doi dintre eroii de la Budapesta.
Ei au fost descoperiţi la Slobozia.
“Ne duceam la şcolile primare, prezentam acest sport şi fixam o zi şi o oră pentru ca micuţii elevi să se prezinte la stadion, la secţia de scrimă de la CSŞ Slobozia. Alin a venit în 1998, de mână cu mama lui, care m-a rugat să-l primesc. Pe atunci, era slab şi foarte înalt pentru vârsta lui. Am muncit mult cu acest băiat minunat, dar şi el m-a ajutat: avea o voinţă de fier şi o dârzenie ieşită din comun. Nu a fost un talent, dar a compensat prin muncă titanică”, şi-a reamintit profesorul.
Mergea la competiţii cu bani de la bunica
Toţi marii campioni au provenit din familii cu venituri modeste. Viaţa grea te face mai dârz.
“În 2003, înainte să plecăm la un concurs la Godollo, Ungaria, nu avea banii necesari să participe. Bunica lui s-a împrumutat şi i-a dat suma necesară să meargă la competiţie. Ce a făcut la concurs? L-a câştigat cu tenişi de Drăgăşani în picioare, care, pe parcursul finalei, se rupseseră şi îi bandajasem cu leucoplast! A învins şi a primit o sabie ca premiu. Un american i-a oferit 400 de euro pe sabia artizanală. Cu aceşti bani, putea să acopere datoria bunicii lui şi să-i mai rămână bani pentru luna următoare. Dar Alin n-a dat-o, motivând că a muncit mult pentru sabia lui nepreţuită. Am încercat să-mi educ sportivii să fie cinstiţi şi drepţi”, explică Marin.
La CM 2013, de la Budapesta, tricolorii s-au întors cu trei medalii: argint cu echipa masculină şi la individual (Tibi Dolniceanu) şi bronz cu echipa de fete (Ana Maria Brânză, Simona Pop, Raluca Sbârcia şi Maria Udrea, 33-28 în finala mică împotriva Franţei).





Părinţii doreau să-l dea pe Iulian la atletism!

Cu Iulian Teodosiu a fost altă poveste: “Provenea dintr-o familie de sportivi, tatăl lui fiind fost luptător, iar mama sa, fostă atletă. Cu părinţii lui eram amic şi iam rugat să-l aducă pe «ăla micu’» la scrimă, nu la atletism, aşa cum dorea Adriana, mama lui. Până la urmă i-am convins! În comparaţie cu Alin, era mic, dar cu o mobilitate foarte bună. Asta se întâmpla în 2002”.

Rezultate şi în Asia!

Fost antrenor la naţionalele de cadeţi şi juniori, Marin a antrenat la SK Ankara şi la lotul naţional de seniori al Turciei (2006). Din 2007, tehnicianul lucrează la mai multe şcoli din Singapore.
“Aici, ca şi la Slobozia, am luat-o de la zero. Am dezvoltat o structură cu 120 de sportivi, între 13 şi 16 ani,. În 7 ani, am trimis numeroşi sportivi la loturi”.

Mădălin Bucur vine de la... sat

Pentru CSŞ Slobozia a fost mai uşor să faca o secţie de scrimă la sat, la Săveni. Noi i-am ajutat cu echipament, din când în când mergeam acolo să facem un concurs. Iulian Teodosiu Iulian poate să confirme. Mădălin Bucur, care a participat la Campionatul European de Scrima din acest an,alături de Dolniceanu, Badea şi Gălaţanu, e provenit chiar din acest sat. Poţi să realizezi tot ce vrei, daca vrei cu adevărat.

Sportivi cu facultate, sport scump

”Aproape toţi scrimeurii au o facultate terminată, nu numai în sport. Sportul de performanţă nu se face fără carte. Daca vrei să ajungi în vârf, trebuie să fi pregătit din toate punctele de vedere”, spune antrenorul Mihăiţă Marin. ”E un sport scump din punct de vedere al echipamentului, dar peste tot sunt aceleaşi probleme. Când eram antrenor la Slobozia, aveam o mască electrică PBT, de ultimă generaţie. O ţineam doar pentru concursuri. Îmi aduc aminte că reparam toate firele de corp, măştile. Primele lameuri de floretă le găsisem în magazia clubului, uitate acolo. În fiecare zi, după antrenament, reparam la echipamentul de scrimă, deoarece copii nu-si permiteau să-şi cumpere”.

”Se poate trai din scrimă. După ce termini cu sportul de performanţa, te poti angaja ca antrenor, iar dacă o să ai rezultate, o sa ai şi bani. La fel ca şi în sport, la fel ca şi în societate”

Tradiţie pentru acest sport in Ialomiţa

Fost scrimer la Steaua (1987-1995), Mihăiţă Marin e produsul unei şcoli de scrimă importante, CSŞ Slobozia, create de regretatul Nicolae Mihailescu: Laurenţiu Filipoiu, Marian Cruţu, Nicolae Stoian, Cătălin Frasin, Iulian Mocanu, Cristian Lupu, Mircea Zamfirescu etc. Cele mai importante rezultate naţionale şi internationale au început să apara dupa anul 2000, cu Virgil Marcea ( locul 2 la CE de Juniori 2005,campion balcanic si component al lotului olimpic), Mihaela Bulica ( loc 3 la CE de cadeti, loc 2 la CE de Juniori, loc 2 la CE U23), Iulian Ivan (campion balcanic la cadeţi şi juniori, component al lotului naţional de juniori şi seniori) sau Alin Badea (loc 2 la CM de deniori 2013 echipe, loc 1 la Koracell Cup 2003 individual - Godollo,Ungaria, loc 2 la Koracell Cup 2004 echipe - Godollo,Ungaria, la acest concurs a făcut echipa cu Tiberiu Dolniceanu şi Cătălin Mircioiu).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:49
Cel mai înalt baraj din lume va avea 335 de metri. Proiectul început în 1976 mai are nevoie de 6,29 miliarde de dolari
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!