Avram senior a dezvăluit că la celebra semifinală de Cupa Campionilor Europeni disputată de ”roş-albaştrii” contra lui Anderlecht, în 1986, se afla în galerie şi striga pentru Lăcătuş şi Duckadam. ”Tata era rapidist, dar eu şi fratele meu am fost stelişti. La fel şi copiii mei. Şi Marius, şi Valentin ţin cu Steaua. Mergeam la multe partide pe Ghencea. De exemplu, la acel 3-0 cu Anderlecht, la semifinala din 1986, am fost în galerie. E adevărat, acum m-am detaşat de Steaua actuală şi nu din pricina funcţiei, ci că s-a schimbat totul”, a dezvăluit acesta pentru ProSport.