EXCLUSIV / Mayssa Pessoa, portărița braziliană de la CSM București, și-a tras verighetă, înaintea meciului decisiv de duminică. S-a logodit cu Nikki, iubita ei?

Comentează
Arhiva foto

Din vară, Pessoa se va transfera în Macedonia, la Vardar Skopje, și, probabil, Nikki a dorit să nu cumva să rateze Bucureștiul.Possoa nu glumește când spune că o mărturisire, poate suprinzătoare, a eliberat-o de complexe. A vorbit despre ea într-un interviu acordat revistei Tetu, publicație pentru gay din Franța. A recunoscut deschis că este lesbiană și a vorbit despre dificultățile pe care le-a avut în carieră din cauză orientării sale sexuale: ”Sunt foarte puțini sportivi ce-și declară deschis orientarea sexuală. Nu ar trebui să se întâmple asta! Cei mai mulți care se ascund! Înainte și eu eram la fel, mă ascundeam de colege!”, a povestit campioana mondială. ”Îmi inchipuiam că nu voi fi acceptată așa cum sunt! Dar, la un moment dar, n-am mai putut: ”Îmi plac fetele, asta e acum!”. Aveam o relație cu o fată, iar clubul meu a aflat, nu mai am nici o teamă!”. În aceea perioadă, Mayssa evolua la clubul francez Issy Paris (2011-2012).

Aceea a fost singura sa declarație ”oficială”. Deși și Libertatea a încercat să o descoasă. ”Despre viaţa mea privată nu discut, nu spun nimic. Multe persoane sunt gay sau lesbiene, aşa că nu e nimic deosebit în asta”, declara ea în 2014, pentru ca apoi să completeze: ”Nu-ţi face probleme (râde). Scrie ce ai găsit pe internet. Dar atunci, situaţia a fost cam aşa: prin 2009 era un festival gay în Paris şi au vrut să mă folosească pe mine drept copertă – sportivă, handbalistă, braziliană, lesbiană… Dădea bine… De atunci, tot aşa o ţin”.

Invitată la Olimpiada Gay & LesbianÎn 2012, Mayssa a fost invitată să participe la a 9-a ediţie a turneului internaţional de la Paris, organizat anual de Federaţia Sport Gay & Lesbian, evenimentul e cel mai important de acest profil din Europa. “E o acţiune care are, în principal, scopul de a lupta împotriva discriminării”, explică organizatorii. 2.000 de sportive din 20 de ţări participă regulat la concurs. “Nu am putut ajunge! Am fost dezamăgită, mi-ar fi plăcut să cunosc oameni ca mine. Eram în Turcia, în cantonament cu naţionala, ne pregăteam pentru Jocurile Olimpice”, a spus goalkeeperul Mayssa.

Alte declarații ale Maysei”Idolul meu a fost Taffarel, fostul portar al naţionalei de fotbal. Mă uitam cum apără, m-am inspirat de la el. La început, am jucat fotbal, dar handbalul mi-a plăcut mai mult”;”Sunt din acelaşi oraş, Joao Pessoa, ca şi Hulk. Este capitala statului Paraiba. Acolo suntem nişte personalităţi. Sprijinim campanii, suntem recunoscuţi pe stradă, dăm autografe. Titlul mondial şi participarea la Jocurile Olimpice au făcut din mine cineva cunoscut.”Am tatuate numele celor din familia mea, în limba chineză”;”Tatăl meu e profesor universitar, iar mama este avocat. Mai am o soră, medic pediatru (n.r. – are două surori, Marsella şi Livia)”;”După antrenamente, mai merg în Centrul Vechi, la un ceai sau la o ciocolată caldă. Petrec destul timp şi la shopping. Iar ca să mă relaxez, ascult muzică: pop, rock…”;”Mă simt mai bine aici decât în Rusia (nr. s-a transferat la Dinamo Volgograd)! Iar centrul oraşului arată foarte bine. E mai frumos decât credeam. Nu mă deranjează nici traficul, nu e nici pe departe precum la Paris sau la Sao Paulo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!