Potrivit sursei citate, în minutul 36 al partidei o petardă „l-a lovit pe Shunin sau a căzut lângă el”, iar fumul a părut să irite ochii sportivului, informează Ria Novosti.
L’Equipe notează că petarda i-a explodat în faţă lui Shunin, informează Mediafax.ro.
Arbitrul Alexei Niloaev le-a cerut jucătorilor să plece la vestiare, după o discuţie cu antrenorii ambelor formaţii, iar directorul executiv al Ligii ruse, Sergei Cheban, a anunţat că meciul a fost suspendat.
Portarul Anton Shunin a fost transportat la spital, el având probleme cu vederea şi auzul.
„A căzut ceva, m-am uitat în jos şi apoi petada a explodat în faţa mea. Am probleme cu auzul şi vederea. Merg la spital pentru investigaţii”, a anunţat fotbalistul pe contul de Twitter al clubului rus.
Medicul echipei antrenate de Dan Petrescu, Alexander Rezelov, a declarat că Shunin are corneea afectată: „Anton are o arsură la cornee, nu vede bine cu un ochi”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.