Simona Halep (22 de ani), locul 4 WTA, şi-a îndeplinit visul de a juca la Turneul Campioanelor. Românca le-a dezvăluit celor de la wta.com cea mai mare dorinţă a ei. Surprinzător, ea nu a pomenit nimic de titlul de la acest turneu. Simona va juca astăzi, de la ora 11.00, al doilea meci din Grupa Albă de la Turneul Campioanelor, împotriva Serenei Williams. Jocul va fi transmis în direct Digi Sport 2 şi Dolce Sport şi livetext pe sportnews.ro.
Simona Halep a început perfect Turneul Campionilor de la Singapore. Românca s-a impus clar în faţa canadiencei Eugenie Bouchard, scor 6-2,6-3.
Românca a dezvăluit care este cea mai mare dorinţă a ei în această primă vizită pe care o face în Singapore. Simona Halep a spus că vrea să facă night safari şi să meargă la Grădina Botanică.