Ionel Augustin îi face praf pe dinamovişti: „Doar Niculae avea loc în echipa noastră”

Comentează
Arhiva foto

Fosta marea glorie dinamovistă, Ionel Augustin (54 de ani), i-a pus la zid, ieri, pe actualii componenţi ai formaţiei din Ştefan cel Mare. Prezent la campania „Să nu uităm ce înseamă fotbalul!" realizată de Timişoreana, „Oneaţă" crede că, din actualul lot pregătit de Cornel Ţălnar, doar Marius Niculae ar fi avut loc în echipa „câinilor" din anii 80.

Libertatea:Ce s-ar fi întâmplat cu N'Doye dacă ar fi jignit emblema şi culorile clubului Dinamo în perioada în care dumneavoastră activaţi ca jucător la această echipă?

Ionel Augustin: Un astfel de jucător ar fi dispărut de la această echipă în secunda doi! Şi eu am avut rătăcirile mele timp de vreo două săptămâni prin care am stat prin cârciumi, dar echipa a fost alături de mine. Mi s-a spus clar că ori mă potolesc şi-mi văd de treabă, ori continui pe celălalt drum. Mi-am băgat imediat minţile în cap.

Cum vi se par declaraţiile incendiare date de acţionarii din Ştefan cel Mare?

Declaraţiile scandaloase ale şefilor nu fac bine echipei şi mă refer în special la domnul Turcu. Acesta ar fi trebuit să fie mult mai diplomat şi, dacă avea o nemulţumire, să-i cheme pe jucători să discute direct cu ei această problemă şi nu să facă atmosferă prin presă. De asemenea, nu mi se pare corect ca antrenorul să ia o decizie, iar conducătorul de club să vină s-o anuleze, ba, mai mult, să-l premieze pe jucătorul care a greşit. Este incredibil ce se întâmplă.

În anii 80, N'Doye dispărea de la Dinamo. Credeţi că Dinamo mai are şanse la titlu?

De ce nu? Sunt puncte care se joacă, teoretic şanse există.

Arhiva foto

Dacă ar fi să selecţionaţi un jucător din actuala echipă în vechea formaţie a lui Dinamo, pe cine aţi alege?

În afara lui Marius Niculae, niciunul nu cred că ar fi făcut parte din lotul pe care Dinamo l-a avut în anii 80. L-am ales pe Marius pentru că este un luptător, un jucător care se dăruieşte pentru echipă. Îmi aduc aminte de mine când îl văd pe Niculae.

Arhiva foto

Mutu avea escapade de mic

Ionel Augustin îl consideră pe Adrian Mutu unul dintre cei mai talantaţi jucători pe care i-a avut Dinamo. Totuşi, „Oneaţă" susţine că jucătorul Fiorentinei era obişnuit cu viaţa de noapte încă de pe vremea în care evolua la FC Argeş: „Mutu avea escapade de mic, dar la Piteşti nu-l băga nimeni în seamă, pentru că nu era foarte cunoscut". Augustin consideră că „Briliantul" ar trebui să revină la naţională, imediat după expirarea suspendării din „cazul sibutramina".

Oferte de Inter, Liverpool şi Aberdeen

„Nu-mi fac un titlu de glorie, dar, în perioada în care activam ca jucător la Dinamo, am avut oferte de la Internazionale Milano, FC Liverpool şi Aberdeen. Ţin minte că italienii au stat vreo două săptămâni prin Bucureşti, pentru a încerca să negocieze cu oficialii clubului Dinamo transferul meu. Nu am fost lăsat, însă, să plec", a precizat Ionel Augustin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!