Una dintre marile surprize ale anului în rugby s-a produs sâmbătă, pe stadionul Aviva din Dublin. Irlanda a învins Noua Zeelandă cu 16-9, bifând prima victorie pe teren propriu din istoria confruntărilor cu reprezentativa All Blacks.
A fost meciul dintre câștigătoarea Turneului Celor 6 Națiuni și ocupanta locului 2 în clasamentul mondial și campioana mondială în exercițiu, liderul ierarhiei mondiale și câștigătoarea Rugby Champioship. Singurul eseu al partidei a fost reușit de irlandezi, prin Stockdale (47). Învingătorii au mai punctat prin Sexton (10, 26, 38 - lovituri de pedeapsă, și 49 - transformare), în timp ce punctele neozeelandezilor au fost aduse de Barrett (16, 68 - lovituri de pedepsă, și 28 - drop-gol).
"Zeii All Blacks au părut muritori, doborâți din Olimp de curelele și săgețile verzi. Prin această victorie, Irlanda devine un pericol demn de luat în seamă pentru dominația neozeelandeză", a scris cotidianul Daily Mail. De victoria irlandezilor s-au bucurat într-o oarecare măsură chiar și învinșii. "Nu e minunat pentru rugby-ul mondial faptul că nu mai putem ști de acum cine va câștiga Cupa Mondială?", s-a întrebat retoric Stephen Hansen, antrenorul Noii Zeelande.
Alte rezultate întregistrate în meciurile-test de sâmbăta trecută: Fiji - Uruguay 68-7, Georgia - Samoa 27-19, Italia - Australia 7-26, Țara Galilor - Tonga 74-24, Anglia - Japonia 35-15, Scoția - Africa de Sud 20-26, Franța - Argentina 28-13.
Poate te interesează și România – SUA 5-31, meci test de rugby disputat în Ghencea