Dinamo l-a prezentat luni pe italianul Luca Ceccarelli, noul transfer al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Ceccarelli evoluează pe posturile de fundaș dreapta și fundaș central și a semnat un contract valabil până vara viitoare.
Libertatea v-a prezentat, pe larg, povestea fotbalistului italian.
”Sunt prieten cu Adi Mutu, directorul general al clubului. Mi-a oferit posibilitatea să vin aici și totul a fost bine până la urmă. Sunt bucuros să mă aflu aici, să ajut o echipă cu o istorie bogată. Sper să pot oferi ceva din experiența mea acumulată în Italia aici în România, să ajut această echipă cu mulți jucători importanți dar și foarte tineri, iar rezultatele să apară”, a spus Luca Ceccarelli, la prezentare, citat de dolce-sport.ro.
Mutu: ”Sunt prieten cu Ceccarelli și ca jucător, și ca om”