”Sunt în penitenciarul de bărbaţi din Barcelona, cunoscut şi drept Carcel Modelo. E o dărăpănătură din centrul oraşului. M-au luat pe 26 octombrie 2015 în zori, dar de ce m-au luat şi de ce mă ţin după gratii nu ştiu. Jur că nu ştiu! M-au luat ca pe un borfaş şi mă tratează aşa în continuare. Nu, nu ca pe un borfaş, mint, ci ca pe El Chapo, ca pe ultimul criminal!”, a declarat Chiriță lui Ovidiu Ioanițoaia, director la cotidianul ”Gazeta Sporturilor”.

Puscarie Carcel Modelo

Aici este închis Iulian Chiriță

 

”Chiru” a povestit cum a decurs operațiunea de prindere: ”Pe 26 octombrie, au năvălit mascaţii şi aproape c-au spart uşa! Ne-au pus pe burtă pe toţi, întreaga familie, inclusiv pe nevastă-mea, operată pe creier, iar pe mine m-au încătuşat şi m-au adus aici. De ce m-au adus şi de ce nu-mi dau drumul n-am aflat! Cică dosarul e la secret, nu-i cunoaşte conţinutul nici avocatul, care m-a costat pînă acum vreo 3.000 de euro! Avocatul suspectează o eroare judiciară, dar nici lui nu i se permite accesul la documente! Că aş fi asociat într-o bandă mafiotă, membru al ei. O minciună, eu sunt nevinovat, complet nevinovat”.

”Nea Ovidiu, aveam un restaurant, La Chiru, în Castelldefels, un orăşel la 25-30 de kilometri de Barcelona. Veneau mulţi români, iar unii ar fi falsificat cărţi de credit şi ar fi tipărit bani. N-am fost însă amestecat, eu am tras ca un bou în jug să-mi meargă bine şi m-am ales cu ce?! Plus că la mine în cîrciumă nu erau valabile cărţile de credit, tarjetele, se plătea numai cash. Avocatul are informaţii c-ar fi implicaţi 17-18 inşi în afacere, români şi nu numai, dar eu n-am avut nici o treabă cu ei. Am tras obloanele, deşi am băgat în el agoniseala din aceşti 8 ani de Spania, plus nişte împrumuturi. Nevastă-mea, Elena, lucrează la o firmă, băiatul mare, Cristian, e la o patiserie, iar Tudor cu şcoala, are 14 ani. Eram în regulă, la linia de plutire, cînd au năvălit mascaţii şi au băgat groaza în Cristi! Copilul nu şi-a revenit complet nici acum. Avocatul mă sfătuieşte să nu mă mai agit, dar cum să fiu liniştit?!”.

262
de partide a jucat Chiriţă în Divizia A, 132 dintre ele la Rapid, pentru care a înscris 40 de goluri

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.