Liga Profesionistă de Fotbal, mai exact președintele Gino Iorgulescu, i-a acordat, vineri,”Lordului” un ajutor constând în 6.000 de lei (suma va fi acordată anual), pentru a se putea întreține.

Renta se va plăti înainte, pe un an întreg, urmând ca ”Lordul” să aducă spre decontare chitanțe care să ateste plata utilităților la apartament (întreținere, lumină, gaze, apă, cablu, nu și telefonul mobil). Cum a intrat la închisoare pentru evaziune fiscală la transferul lui Lucian Sânmărtean de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, LPF speră că Părdureanu va fi corect, de această dată!

Eliberat condiționat în ”Dosarul Transferurilor”, Jean Pădureanu și-a pierdut la licitație publică locuința (un apartament cu trei camere din Bistrița), imobil intrat în proprietatea unei nepoate (foto), care-l lasă să stea în ea până când va muri.
Jean Pădureanu nepoata

”Pădureanu are Alzheimer, iar numai medicamentele îl costau 1.000 de lei pe lună. Din fericire, a fost scutit, pentru că are handicap. Ca să nu trăiască din mila rudelor, care nici ele nu o duc prea bine, liga a ales soluția aceasta, de a-l ajuta”, ne-a dezvăluit Ioan Horoba, fost ”locotenent” al lui Pădureanu la Gloria Bistrița.

Pădureau are o pensie de 2.100 de lei, iar pe o treime din sumă (circa 700 de lei) are poprire de la Fisc, pentru recuperarea prejudiciului din ”Dosarului Transferurilor”.

De la venirea lui Gino Iorgulescu, și el un fost membru al Cooperativei de pe vremea când făcea legea la FC Național, la cârma LPF, instituția a înființat un fond special pentru sprijinirea financiară a foștilor fotbaliști care au diverse probleme.

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Playtech.ro
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Observatornews.ro
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)